15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFirma care se ocupă cu deszăpezirea în Sectorul 2, amendată de Brigada...

Firma care se ocupă cu deszăpezirea în Sectorul 2, amendată de Brigada Rutieră

”Astazi, 25 ianuarie, poliţiştii Brigăzii Rutiere au sancţionat cu 7.250 lei administratorul drumului public pentru că nu a luat măsurile necesare, în conformitate cu prevederile legale, privind combaterea poleiului, punând astfel în pericol siguranţa traficului”, au anunţat, vineri seară, poliţiştii din Bucureşti.

Potrivit acestora, pe Şoseaua Petricani şi pe strada Zambilă Nicolae au fost cele mai mari probleme, poliţiştii constatând în trafic că nu s-a intervenit cu material antiderapant. Tot în aceste zone, din cauza poleiului, s-au produs numeroase evenimente rutiere.

”Poliţiştii Brigăzii Rutiere vor verifica în permanenţă în aceasta perioada starea carosabilului, date fiind avertizarile meteorologice si vor lua măsurile legale faţă de administratorii drumului public care nu îşi îndeplinesc obligaţiile şi pun in pericol siguranţa traficului rutier”.

Amenda a fost aplicată firmei de salubrizare Supercom cu care Primăria Sectorului 2 a încheiat contractul de deszăpezire pentru această iarnă.

Capitala se află în continuare sub avertizare cod galben de polei.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă