20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFirea: În spitalele primăriei nu s-a depistat nicio diplomă falsă de medic

Firea: În spitalele primăriei nu s-a depistat nicio diplomă falsă de medic

“Am dispus colegilor de la ASSMB să verifice, împreună cu managerii tuturor spitalelor care aparţin de Primăria Capitalei – 19 spitale din Bucureşti, toate diplomele şi toate documentele celor peste 1.000 de medici care lucrează zi de zi în spitalele Primăriei Generale a Capitalei. Nu s-a depistat nicio diplomă falsă, nu s-a depistat până în acest moment nicio eroare”, a precizat edilul Capitalei.

Potrivit primarului, în prezent, în spitalele din administrarea PMB lucrează cu contracte de voluntariat trei profesori doctori, cu vârste peste 67 de ani, precum şi patru tineri specialişti (trei psihologi şi un fizician).

“Cred că în toată ţară ar trebui să se întâmple acest lucru, absolut cu toţii avem o răspundere – fie că lucrăm în administraţia publică centrală sau locală, fie că suntem colegii medici -, trebuie să sesizăm astfel de lucruri nedorite, pentru că ele aduc o pată asupra întregii profesii, o pată nemeritată”, a susţinut Firea.

Referindu-se la infecţiile nosocomiale, Gabriela Firea a spus că există un regulament la ASSMB, însuşit de toţi managerii de spitale, însuşit de medici şi de asistentele din cele cinci spitale ale primăriei.

“Procedurile sunt foarte clare, foarte ferme. Am verificat personal, nu există nicio achiziţie de dezinfectanţi blocată în spitale şi am rugat să fiu informată dacă există o astfel de sincopă birocratică sau administrativă, să nu avem vreodată răspunsul că nu s-a dezinfectat aşa cum trebuia pentru că există o licitaţie trucată sau contestată sau în curs şi aşa mai departe”, a afirmat Firea.

Ea a amintit că a fost achiziţionat un robot pentru distrugerea infecţiilor nosocomiale şi dezinfectarea spitalelor, care în prezent se află la Spitalul “Victor Babeş”.

Totodată, Gabriela Firea a anunţat că, în prima săptămână din luna martie, va semna un contract pentru un studiu de fezabilitate, împreună cu o companie japoneză, pentru realizarea unui centru de protonoterapie, care se va construi la Bucureşti.

Cele mai citite

Gabriela Firea pregătește o concurență serioasă pentru Nicușor Dan în Alegerile Locale

Depunerea candidaturii reprezentantului PSD pentru functia de primar general al capitalei, in Bucuresti, 28 aprilie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...
Ultima oră
Pe aceeași temă