10 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021

Explozie într-un apartament din Slobozia. Două persoane au ajuns la Spital

Explozia s-a produs în jurul orei 12.40 iar pompierii chemați de urgență să intervină au evacuat 20 de persoane care locuiesc în blocul din zona străzii Feroviarul. Toate ușile locuințelor au fost deteriorate iar în aparatamentul unde s-a produs explozia geamurile, ușa de la intrare și ușile din interior au fost distruse.

Din apartamentul în care s-a produs evenimentul s-au autoevacuat trei persoane: două adulte și o minoră.Victimele au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior o victimă de sex feminin în vâstă de aproximativ 72 de ani, care prezenta arsuri la membrele superioare și la nivelul feței, a fost preluată de un echipaj de la Ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

Celelalte două victime au suferit atacuri de panică și după acordarea primului ajutor medical au refuzat transportul la spital. Echipajele medicale au mai acordat primul ajutor unei persoane, cu un traumatism la membrul superior drept, care se afla pe casa scării în momentul producerii exploziei, ulterior și aceasta fiind transportată la spital. Cauza producerii exploziei este în curs de stabilire, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița.

Ultima oră
Pe aceeași temă