Retrogradarea ratingului de credit al Statelor Unite de către Moody’s, a accentuat neîncrederea investitorilor în titlurile de stat americane ca plasamente sigure
Într-un context global marcat de instabilitate economică și politică, Europa își consolidează poziția de destinație favorabilă pentru investiții pe termen lung, susține Patrick Thompson, membru al conducerii JP Morgan pentru regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa. În cadrul unui discurs susținut la Londra, acesta a evidențiat atractivitatea crescută a piețelor europene în ochii investitorilor instituționali, notează publicația elenă Naftemporiki, preluată de Hotnews.
Thompson a remarcat că politicile fiscale coerente ale Uniunii Europene și stimulentele oferite fondurilor de pensii contribuie la redirecționarea capitalului dinspre Statele Unite spre Europa. Aceste tendințe sunt reflectate și în performanța piețelor: indicele Euro Stoxx 50 a înregistrat o creștere de 10% în acest an, comparativ cu un recul de aproape 0,7% pentru S&P 500.
Această schimbare vine pe fondul unui climat economic tot mai incert în SUA. Măsurile fiscale promovate în timpul administrației Trump, precum reducerile de taxe concentrate asupra celor mai bogați, au alimentat temeri legate de creșterea explozivă a deficitului bugetar. La acestea se adaugă efectele colaterale ale războaielor comerciale, în special în relația cu China, care au afectat încrederea în perspectivele de creștere ale economiei globale.
Randamentele obligațiunilor americane pe termen lung au crescut semnificativ, cu titlurile pe 30 de ani atingând 5,15%, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. În paralel, presiunile asupra dolarului s-au intensificat, alimentând speculații privind viitorul său ca monedă de rezervă mondială.
În plus, retrogradarea ratingului de credit al Statelor Unite de către Moody’s a accentuat neîncrederea investitorilor în titlurile de stat americane ca plasamente sigure. Priya Mishra, expertă JP Morgan, a avertizat că piețele transmit un semnal clar de alarmă și că factorii decidenți nu mai pot ignora dezechilibrele din sistemul financiar american.
În acest peisaj tensionat, Europa reapare pe radarul investitorilor ca o alternativă stabilă, mai ales în contextul în care datoria publică a SUA a depășit 36 de trilioane de dolari, adică 120% din PIB-ul național. Doar dobânzile anuale pe care le plătește statul american au ajuns la o sumă colosală: 880 de miliarde de dolari.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube