Potrivit estimărilor Băncii Naționale a României (BNR), economia României a crescut de la 125 de miliarde de euro în 2013 la aproximativ 380 de miliarde de euro în 2025, ceea ce reprezintă o creștere de trei ori în doar 13 ani.
În mod obișnuit, țările își dublează PIB-ul într-un interval de zece ani, însă România a depășit această medie, a transmis BNR.
Deși temerile privind o creștere economică reduistă persistă, economiștii BNR estimează că țara va rămâne pe plus, iar perspectivele nu sunt negative.
Creșterea va fi însă modestă, în contextul pachetelor de consolidare bugetară și al creșterii ratei inflației pe termen scurt, ceea ce va afecta veniturile populației.
Investițiile, principalul factor de reluare a creșterii
BNR subliniază că investițiile vor reveni în 2025 și vor rămâne principalul motor al creșterii economice în 2026.
Totodată, redresarea cererii externe se va face treptat, iar utilizarea fondurilor europene va contribui la dinamizarea economiei.
Previziuni privind deficitul și cererea agregată
„Perspectiva face probabilă o adâncire relativ alertă a deficitului de cerere agregată până la finele anului viitor, şi mult mai pronunţată decât s-a previzionat anterior, succedată doar de o uşoară restrângere a acestuia în semestrul I 2027”, transmit membrii Consiliului de administrație al BNR în minuta ședinței de politică monetară, publicată recent.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.