Un român cu venituri minime ajunge să aloce peste o treime din venitul său anual pentru plata gazelor și a energiei electrice
Președintele AEI, Dumitru Chisăliță, atrage atenția că adevărata măsură a unei politici sociale nu este nivelul tarifelor la energie, ci ponderea pe care aceste facturi o ocupă în bugetul unui om sărac. „Într-o societate funcțională, statul nu își abandonează cetățenii vulnerabili în frig și întuneric. În România, însă, această regulă a fost ignorată, iar consecințele sunt dramatice pentru cei cu venituri mici”, explică specialistul, citat de Agerpres.
Un român cu venituri minime ajunge să aloce peste o treime din venitul său anual pentru plata gazelor și a energiei electrice, în timp ce, în Grecia, consumatorii vulnerabili sunt protejați aproape integral de stat. Diferența nu ține de prețuri, ci de politicile publice, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI).
Datele comparative sunt grăitoare. În Grecia, indemnizația socială minimă ajunge la aproximativ 9.600 de euro anual, iar cheltuielile medii pentru gaze și electricitate sunt estimate la 1.800 de euro pe an. Prin mecanisme de sprijin public, statul grec poate acoperi până la 100% din aceste costuri, pentru consumatorii vulnerabili. Astfel, persoanele aflate la limita subzistenței nu sunt puse în situația de a alege între încălzire și hrană.
În România, tabloul este radical diferit. O persoană singură care beneficiază de indemnizația socială minimă dispune de circa 1.281 de lei pe lună, adică aproximativ 3.000 de euro pe an. Facturile anuale la energie și gaze pentru un apartament cu două camere se ridică, în medie, la 1.257 de euro. Ajutorul de stat este, însă, de doar 150 de euro pe an, ceea ce înseamnă că statul acoperă aproximativ 12% din costuri. Restul sumei trebuie suportat dintr-un venit deja insuficient pentru un trai decent.
Chisăliță subliniază că plafonarea prețurilor nu rezolvă problema sărăciei energetice. Tarifele plafonate rămân apropiate de cele din piață, iar sprijinul real pentru cei vulnerabili este mai degrabă simbolic. „Plafonarea avantajează consumatorii care nu sunt în dificultate. În Grecia, energia este tratată ca un bun esențial. În România, pare un lux pe care chiar și cei mai săraci sunt obligați să îl plătească aproape integral”, afirmă el.
În opinia sa, diferența dintre cele două state nu este una de capacitate economică, ci de priorități politice. România a ales să transfere povara crizei energetice asupra populației, în timp ce resursele bugetare au fost direcționate mai degrabă către companii. Studiul comparativ a avut în vedere situația unei persoane cu venit minim și un copil în întreținere, scenariu ales tocmai pentru a evidenția limitele sistemului românesc de protecție socială, în care salariul minim nu garantează accesul la ajutor pentru încălzire.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
