29.8 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSocialJustițieDosare de cetățenie sub lupă: zeci de percheziții într-o anchetă privind acte...

Dosare de cetățenie sub lupă: zeci de percheziții într-o anchetă privind acte false și rețele organizate

Potrivit surselor judiciare, investigațiile au scos la iveală suspiciuni, privind existența unor rețele organizate care ar fi facilitat acordarea cetățeniei pe baza unor înscrisuri fictive

Procurorii Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au desfășurat, joi, o amplă acțiune operativă, efectuând 37 de percheziții domiciliare în cadrul a două dosare penale distincte. Anchetele vizează presupuse nereguli legate de obținerea sau redobândirea cetățeniei române, prin folosirea unor documente oficiale falsificate.

Potrivit surselor judiciare, investigațiile au scos la iveală suspiciuni privind existența unor rețele organizate care ar fi facilitat acordarea cetățeniei pe baza unor înscrisuri neconforme cu realitatea, prin intervenții ilegale și acces neautorizat la sisteme informatice.

În cele două cauze sunt cercetate mai multe infracțiuni grave, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, fals material și intelectual în acte oficiale, fals informatic, uz de fals, divulgarea de informații nepublice sau secrete de serviciu, precum și accesarea ilegală a unor sisteme informatice. Faptele sunt analizate sub diverse forme de participație penală.

Ancheta este în desfășurare, iar perchezițiile au avut ca scop strângerea de probe, ridicarea de documente și dispozitive electronice, precum și identificarea persoanelor implicate în mecanismele suspectate de fraudare a procedurilor legale privind cetățenia română. Procurorii urmează să stabilească amploarea prejudiciului și eventualele responsabilități individuale.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Emoții pentru echipele românești! FCSB, CFR Cluj și U Cluj își află posibilii adversari din Conference League

UEFA organizează luni tragerea la sorți pentru turul al treilea preliminar din Conference League, unde FCSB, CFR Cluj și Universitatea Cluj pot afla peste...

România și-a aflat programul din Final Four! Când se joacă semifinala cu Danemarca

Federația Română de Handbal a anunțat programul Final Four-ului EHF Euro Cup, competiție care va avea loc la București, în perioada 26-27 septembrie.Federația Română...

ANM extinde avertizarea de caniculă. Cod galben în 13 județe și București

Valul de căldură se intensifică până la finalul săptămânii, iar meteorologii avertizează și asupra furtunilor în mai multe regiuni ale țării.Administrația Națională de Meteorologie...
Ultima oră
Pe aceeași temă