18.1 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăInternaționalDonald Trump, vizită oficială în Arabia Saudită în luna mai

Donald Trump, vizită oficială în Arabia Saudită în luna mai

Președintele SUA, Donald Trump, intenționează să efectueze o vizită oficială în Arabia Saudită la mijlocul lunii mai, marcând astfel prima sa călătorie internațională în al doilea său mandat prezidențial, potrivit Axios.

Trump va merge în Arabia Saudită în luna mai

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, joacă un rol-cheie în mai multe dosare internaționale majore, de la conflictul din Ucraina și relațiile cu Iranul, până la situația din Gaza.

Vizita lui Trump ar putea coincide cu termenul pe care și l-a impus pentru reluarea negocierilor nucleare cu Iranul, un subiect sensibil în politica externă a SUA. Deși Arabia Saudită a susținut decizia lui Trump din primul mandat de a se retrage unilateral din acordul nuclear din 2015, între timp, regatul și-a restabilit relațiile cu Teheranul.

Riadul a găzduit discuții directe între SUA și Rusia pentru soluționarea războiului din Ucraina, deși progresele în direcția unui armistițiu sunt lente. Recent, Trump s-a declarat „foarte furios” pe Vladimir Putin și a amenințat cu sancțiuni suplimentare împotriva cumpărătorilor de petrol rusesc.

CITEȘTE ȘI – Donald Trump amenință Ucraina cu „mari probleme” dacă se retrage din acordul privind mineralele rare

Un alt punct central al vizitei ar putea fi extinderea Acordurilor Abraham, inițiate în 2020 în timpul primului său mandat. În timp ce administrația Biden a negociat cu Arabia Saudită pentru normalizarea relațiilor cu Israelul, aceste eforturi au fost afectate de atacul Hamas din 7 octombrie.

Mohammed bin Salman a catalogat acțiunile Israelului în Gaza drept „genocid”, iar Arabia Saudită insistă acum că nu va normaliza relațiile cu Israelul decât dacă se creează un stat palestinian.

Un alt motiv major al vizitei lui Trump este un acord economic masiv. Acesta a declarat că Arabia Saudită a acceptat să investească 1.000 de miliarde de dolari în economia americană în următorii patru ani, dar regatul nu a confirmat oficial această informație.

Vizita din mai nu este o premieră pentru Trump. Arabia Saudită a fost prima țară pe care a vizitat-o și în 2017, în primul său mandat, ceea ce a consolidat relațiile dintre cele două state. De-a lungul timpului, Mohammed bin Salman a avut o relație apropiată cu Trump și cu ginerele acestuia, Jared Kushner, investind ulterior în fondul privat al acestuia, Affinity Partners.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă