24.5 C
București
vineri, 3 iulie 2026
AcasăInternaționalDonald Trump critică din nou NATO: Sprijinul SUA este „ridicol” fără o...

Donald Trump critică din nou NATO: Sprijinul SUA este „ridicol” fără o contribuție echitabilă din partea aliaților

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a criticat din nou nivelul contribuției americane la NATO și a susținut că actualul raport dintre Washington și ceilalți aliați nu este echitabil.

Declarațiile au fost făcute de Trump cu mai puțin de o săptămână înaintea summitului Alianței, programat pe 7 și 8 iulie, la Ankara.

Pe platforma Truth Social, liderul american a transmis că sprijinul oferit de SUA depășește cu mult eforturile celorlalte state membre.

„Este ridicol pentru SUA să continue pe o cale unilaterală, când relaţia nu este reciprocă. Nu au fost acolo pentru noi!!!”

SUA, cea mai mare contribuție la cheltuielile NATO

Mesajul publicat de Donald Trump a fost însoțit de un grafic care compară cheltuielile pentru apărare ale statelor membre NATO.

Potrivit datelor prezentate, Statele Unite au alocat 999 de miliarde de dolari, în timp ce Regatul Unit a investit 90 de miliarde de dolari, Franța 66,5 miliarde, Italia 48,8 miliarde, iar Polonia 44,3 miliarde de dolari.

Graficul nu precizează perioada la care se referă aceste investiții.

Summitul de la Ankara, sub presiunea dezbaterilor privind apărarea

Donald Trump va participa la reuniunea NATO din capitala Turciei într-un context marcat de noi tensiuni între Washington și partenerii europeni.

În ultimele luni, președintele american a reproșat aliaților lipsa unui sprijin suficient pentru acțiunile militare desfășurate de SUA și Israel împotriva Iranului.

Anul trecut, la summitul de la Haga, cele 32 de state membre NATO au convenit să majoreze cheltuielile pentru securitate până la cel puțin 5% din PIB, obiectiv care ar urma să fie atins până în 2035.

Trump continuă să susțină că Europa trebuie să preia un rol mai important în apărarea continentului. În acest sens, administrația americană a anunțat deja măsuri pentru reducerea unor angajamente asumate de Washington în cadrul Alianței.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Valul de caniculă se intensifică în iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

România se pregătește pentru o lună iulie mai caldă decât în mod obișnuit, potrivit prognozei meteorologice pentru următoarele patru săptămâni.Specialiștii estimează că temperaturile vor...

1.000 de zile de la atacul Hamas din 7 octombrie. Proteste și apeluri în Israel pentru o anchetă oficială

Israelul a marcat joi 1.000 de zile de la atacul lansat de Hamas pe 7 octombrie 2023, într-un climat tensionat, dominat de proteste și...

Mai mulți turiști au ajuns în România, dar numărul nopților de cazare a scăzut

Românii au continuat să domine turismul intern, reprezentând peste trei sferturi din totalul sosirilorNumărul turiștilor care au ales România în luna mai a rămas...
Ultima oră
Pe aceeași temă