Președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reacționat imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor din Ungaria, afirmând, într-un mesaj publicat pe Facebook, că votul exprimat de cetățenii Ungariei reprezintă „o schimbare istorică”.
Dominic Fritz, președinte USR și primar al Timișoarei, a transmis că, după 16 ani sub conducerea lui Viktor Orban, Ungaria se întoarce către Europa, subliniind că prezența de aproape 80% la urne arată că maghiarii „și-au luat democrația înapoi” și că, potrivit primelor rezultate, votul indică o schimbare istorică.
Acesta a mai afirmat că maghiarii au ales „speranța în locul fricii” și a adresat un mesaj etnicilor maghiari din România, spunând că rezultatele reprezintă o victorie pentru fiecare maghiar care își dorește o Ungarie democratică, prosperă și europeană.
„Ungaria este Europa.Prezența de aproape 80% la urne spune totul. Maghiarii și-au luat democrația înapoi. Conform primelor rezultate, Ungaria a votat azi pentru o schimbare istorică. După 16 ani de Orbán Viktor, maghiarii au ales să-și întoarcă țara spre Europa, de care acesta a îndepărtat-o. Au ales speranța în locul fricii de dușmanii croiți de propaganda de tip rusesc”
Primarul Timișoarei a declarat că salută momentul, subliniind că orașul a fost construit de-a lungul secolelor de români, maghiari, germani și sârbi împreună..
„Ca primar al Timișoarei, un oraș ridicat de secole de români, maghiari, germani, sârbi, împreună, nu pot decât să salut acest moment. Pentru că el confirmă ceea ce mulți dintre noi știm deja: nu e nicio contradicție între a-ți iubi țara și națiunea și a-ți dori o Europă puternică. Vreau să le spun un lucru din toată inima prietenilor mei maghiari din România. Ce se întâmplă azi la Budapesta e o victorie a fiecărui maghiar care vrea o Ungarie democratică, prosperă și europeană. Ceea ce ne susține și ne apără pe toți este casa noastra comună, Europa.
Felicitări, Ungaria. Bine ai revenit acasă” a transmis Dominic Fritz.