3.8 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăȘtiințăDoi sateliți au fost lansați în spațiu pentru a crea eclipsă solară...

Doi sateliți au fost lansați în spațiu pentru a crea eclipsă solară artificială

Două sateliți europeni au fost lansați în spațiu pentru a crea eclipsă solară artificială, o premieră tehnologică destinată studierii coroanei solare.

Doi sateliți, lansați în spațiu pentru a crea eclipsă solară artificială

Proiectul, parte a misiunii Proba-3 și dezvoltat de Agenția Spațială Europeană (ESA), își propune să permită observații extinse asupra atmosferei exterioare a Soarelui, un fenomen dificil de studiat în timpul eclipselor naturale, care durează doar câteva minute, notează APNews.

Sateliții, lansați din India, vor începe operațiunile anul viitor. Aceștia vor zbura în tandem la o distanță de 150 de metri unul de altul, iar unul va crea o umbră pe celălalt, blocând lumina solară cu o precizie extraordinară, de doar un milimetru.

CITEȘTE ȘI – Un cercetător de la Harvard e sigur că va mai urma o pandemie

Pentru a realiza acest lucru, sateliții vor folosi GPS, lasere, senzori de stele și sisteme autonome de navigare.

Misiunea are scop crearea de eclipsă solară artificială de șase ore cel puțin de două ori pe săptămână, generând un total de 1.000 de ore de observații în cei doi ani planificați.

Aceste perioade prelungite vor permite cercetătorilor să studieze de ce corona solară este mai fierbinte decât suprafața Soarelui, să analizeze ejecțiile masive de plasmă și câmpuri magnetice și să înțeleagă mai bine impactul acestora asupra Pământului.

Fenomene precum furtunile geomagnetice pot afecta rețelele de comunicații și alimentarea cu energie, dar și crea aurore spectaculoase.

Cu o orbită variabilă între 600 și 60.000 de kilometri, sateliții vor genera eclipsă doar în anumite secțiuni ale traseului lor, în timp ce restul timpului va fi dedicat testării zborului în formație. Primele rezultate ale observațiilor sunt așteptate în martie, după finalizarea verificărilor tehnice.

Proiectul, în valoare de 210 milioane de dolari, marchează un pas major în explorarea solară și demonstrează capacitățile ESA de a realiza zboruri spațiale de precizie extremă. La finalul misiunii, sateliții vor reintra treptat în atmosferă, unde vor arde complet în decurs de cinci ani.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Rusia va pune condiții dure la negocierile cu Trump. Ucraina să nu adere niciodată la NATO

Rusia va cere Ucrainei să devină un stat neutru, cu o armată limitată, și să nu adere niciodată la NATO. Aceasta ar fi condiția...

Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.388 lei în noiembrie 2024, o majorare anuală de 13,1%

Cele mai mari salarii nete s-au înregistrat în sectorul IT, cu o medie de 12.423 lei, în timp ce în industria textilă, angajații au...

Cumpărători chinezi interesați de fabricile Volkswagen germane nedorite

Cumpărarea unei fabrici ar permite Chinei să-și dezvolte influența în apreciata industrie auto din Germania Companiile chineze au investit într-o serie de industrii în Germania,...
Ultima oră
Pe aceeași temă