Comisia de Disciplină a FRF a amendat clubul Dinamo cu 60.000 de lei, iar următoarea abatere poate atrage sancțiuni și mai severe.
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a decis să penalizeze Dinamo cu o amendă consistentă, în valoare totală de 60.000 de lei, pentru incidentele produse de suporteri la derby-ul cu FCSB, pierdut de „câini” cu 1-2. Fanii alb-roșii au folosit materiale pirotehnice, motiv pentru care clubul a atins plafonul maxim de sancțiuni financiare permise pentru acest tip de abateri. Următorul pas, în cazul repetării comportamentului, va fi închiderea parțială sau chiar totală a stadionului.
Decizia a fost luată în conformitate cu Regulamentul Disciplinar al FRF, articolele 82 și 83, care prevăd sancțiuni graduale pentru folosirea materialelor interzise în tribune. Dinamo a ajuns deja la sancțiunea maximă permisă în această etapă, iar precedentul creat în cazul Rapidului arată clar că, la următoarea încălcare, urmează în mod automat suspendarea unor sectoare de tribună.
„Clubul SC Dinamo 1948 SA va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă prevăzută de art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.d, și penalitate sportivă de 60.000 lei”, se arată în comunicatul oficial emis de Comisia de Disciplină a FRF.
Următoarea abatere ar putea duce la sancțiuni cu tribune închise
Faptele pentru care Dinamo a fost sancționată fac referire la utilizarea și aruncarea materialelor pirotehnice în direcția altor spectatori sau pe suprafața de joc. Conform regulamentului, după atingerea pragului de 60.000 de lei, orice nouă abatere este penalizată cu suspendarea parțială a stadionului, la care se adaugă și o nouă amendă maximă.
„În cazul săvârșirii unei noi abateri de același tip, clubul va fi sancționat cu programarea jocurilor fără spectatori, cumulat cu penalitatea maximă de 60.000 lei”, prevede articolul 83.7 din Regulamentul Disciplinar.
Un caz similar a fost cel al Rapidului, care a fost sancționat în sezonul regular cu închiderea unor sectoare din stadion. Ulterior, la repetarea incidentelor, giuleștenii au fost obligați să dispute un meci întreg fără spectatori, în play-off, împotriva Universității Craiova.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!