23.9 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăȘtiințăDescoperire uluitoare în China: un craniu vechi de un milion de ani...

Descoperire uluitoare în China: un craniu vechi de un milion de ani ar putea rescrie istoria evoluției umane

Un craniu descoperit în provincia Hubei, China, ar putea schimba radical ceea ce știm despre originile omului modern. O echipă de cercetători chinezi și britanici a analizat fosila, cunoscută sub numele de Yunxian 2, și a ajuns la concluzia că aceasta ar aparține unei linii timpurii de hominizi asiatici – Denisovanii –, și nu lui Homo erectus, cum se credea până acum.

Fosila, găsită în 1990, a fost datată la aproximativ un milion de ani. Mult timp s-a considerat că la acea vreme existau doar forme primitive de oameni, mult înainte de apariția Homo sapiens. Noile analize CT, care au permis reconstrucția digitală a feței deformate, au arătat însă trăsături avansate, similare cu cele ale Homo longi — un grup înrudit cu Denisovanii, la fel de evoluat ca Neanderthalienii și oamenii moderni.

CITEȘTE ȘI – Găurile negre confirmă predicțiile lui Stephen Hawking după un deceniu de cercetare

De la început, rezultatele ni s-au părut incredibile. Cum putea fi atât de vechi?, a declarat profesorul Xijun Ni, de la Universitatea Fudan, coautor al studiului publicat în revista Science.

Potrivit specialiștilor, descoperirea sugerează că oameni cu creiere mari existau cu cel puțin jumătate de milion de ani mai devreme decât se credea anterior, iar trei linii evolutive – Denisovanii, Neanderthalienii și strămoșii lui Homo sapiens – ar fi putut coexista pe Pământ acum un milion de ani.

Este foarte posibil ca fosile de Homo sapiens vechi de un milion de ani să existe și să nu fi fost încă descoperite, a spus și profesorul Chris Stringer, paleoantropolog la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Deși studiul aduce ipoteze spectaculoase, unii experți avertizează că datele trebuie privite cu prudență. „Estimările temporale sunt extrem de dificile, chiar și cu probe genetice solide”, a explicat dr. Aylwyn Scally, genetician evoluționist la Universitatea Cambridge.

Totuși, această descoperire deschide noi piste: schimbările climatice severe din urmă cu 1,1 milioane și 900.000 de ani ar fi putut stimula o evoluție rapidă a acestor specii.

Cert este că misterul originii omului modern devine tot mai complex, iar craniul Yunxian 2 ar putea fi piesa care forțează rescrierea manualelor de istorie.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Ucraina explică incidentul cu dronele din Portul Constanța. România cere măsuri pentru evitarea unor situații similare

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că Ucraina a răspuns celor 14 întrebări formulate de ministrul Radu Miruță în legătură cu incidentul produs în Portul...

Mahrez și-a luat rămas-bun de la Algeria! Căpitanul și-a anunțat retragerea după eliminarea de la Mondial

Riyad Mahrez a confirmat că meciul pierdut cu Elveția în șaisprezecimile Campionatului Mondial a fost ultimul său în tricoul echipei naționale a Algeriei.Riyad Mahrez...

Kelemen Hunor: Oamenii s-au săturat de acest circ

Liderul UDMR le cere partidelor din fosta coaliție să lase deoparte disputele politice și să găsească rapid o formulă de guvernareÎntr-un mesaj publicat, liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă