21.5 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internăDeficitul bugetar a urcat la 64,2 miliarde lei în primele cinci luni...

Deficitul bugetar a urcat la 64,2 miliarde lei în primele cinci luni din 2025

Deficitul bugetar al României s-a ridicat, în perioada ianuarie-mai 2025, la 64,2 miliarde de lei, în creștere față de nivelul de 60,1 miliarde de lei înregistrat în același interval al anului trecut.

Ca procent din PIB, deficitul a fost de 3,39%, ușor sub cel de 3,41% consemnat în primele cinci luni din 2024, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor.

Încasările la bugetul general consolidat au totalizat 256 miliarde de lei, marcând o creștere de 13,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Evoluția pozitivă a fost susținută atât de creșterea veniturilor curente – în special impozitul pe salarii și venit, contribuțiile de asigurări sociale și accizele –, cât și de fondurile europene.

Exprimat ca pondere în PIB, veniturile totale au crescut cu 0,7 puncte procentuale, din care 0,5 puncte provin din creșterea veniturilor curente și 0,2 puncte din avansul fondurilor europene.

Impozitul pe salarii și venit, plus de 21,7%

Impozitul pe salarii și venit a adus bugetului 25,71 miliarde de lei, înregistrând o creștere anuală de 21,7%.

Evoluția a fost influențată în principal de majorarea veniturilor din impozitul pe dividende, care a crescut cu 86,3%, pe fondul distribuirii profiturilor aferente anului 2024, impozitate cu o cotă de 8%.

Totodată, încasările din impozitul pe salarii au crescut cu 21,3%, un ritm superior avansului de 12,1% al fondului total de salarii din economie.

Conform Ministerului Finanțelor, această dinamică a fost determinată și de eliminarea facilităților fiscale acordate anterior pentru angajații din construcții, agricultură, industria alimentară și sectorul IT.

Creștere moderată a contribuțiilor sociale

Contribuțiile de asigurări sociale au însumat 87,17 miliarde de lei, în creștere cu 11,5% față de aceeași perioadă din 2024.

Ritmul de creștere a fost însă inferior celui al fondului de salarii.

Explicația principală: un transfer mai consistent către Pilonul II de pensii, care a ajuns la 9 miliarde de lei, față de 6,9 miliarde lei anul trecut.

În luna mai, încasările din contribuții sociale au înregistrat un salt mai semnificativ, influențat de plățile realizate de contribuabili în baza Declarației Unice (formular D212).

TVA și impozitul pe profit: creșteri modeste

Încasările nete din TVA au totalizat 48,99 miliarde de lei, înregistrând o creștere de 2,3%. Avansul modest se explică prin majorarea restituirilor de TVA cu 8,4%, un efect de bază ridicat și o creștere mai lentă a cifrei de afaceri din economie.

Pe de altă parte, impozitul pe profit a adus bugetului 10,5 miliarde de lei, cu 4,1% mai mult decât în aceeași perioadă a anului anterior. Creșterea a fost susținută de rezultatele pozitive raportate de agenții economici.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă