12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDeclarația Ministrului Apărării, după întâlnirea cu Tod D. Wolters

Declarația Ministrului Apărării, după întâlnirea cu Tod D. Wolters

Ministrul s-a întâlnit vineri, la sediul MApN, cu şeful Forţelor Aliate din Europa, Tod D. Wolters.

„În cadrul întrevederii pe care am avut-o astăzi cu generalul Tod D. Wolters, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), am discutat despre consolidarea poziţiei NATO pe întreg flancul estic al Alianţei şi despre evoluţiile recente ale situaţiei de securitate din zona Mării Negre”, a scris Ciucă pe Facebook.

Tod D. Wolters a fost primit, la sediul MApN, de Nicolae Ciucă şi de şeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul-locotenent Daniel Petrescu.

În cadrul discuţiilor oficiale au fost abordate subiecte de actualitate de pe agenda Alianţei Nord-Atlantice, precum consolidarea poziţiei NATO pe întreg flancul estic al Alianţei şi situaţia de securitate din zona Mării Negre.

De asemenea, ministrul Apărării Naţionale şi şeful SMAp au prezentat obiectivele naţionale în planul apărării, în acord cu cele ale NATO, precum şi principalele programe de achiziţii pentru modernizarea Armatei României.

Ministrul Nicolae Ciucă a apreciat abordarea de către Alianţă a securităţii “de tip 360 de grade” şi a subliniat importanţa continuării procesului de consolidare a posturii NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precum şi a cooperării aprofundate între aliaţi. 

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă