7.6 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăCoronavirusDe ce unii oameni nu își fac vaccinul anti-Covid-19

De ce unii oameni nu își fac vaccinul anti-Covid-19

Rețelele de socializare sunt pline de postări care denigrează vaccinul anti-COVID-19. Astfel de reacții fac mai mult rău decât bine, transmite BBC.

Nu ar trebui să existe vreo îndoială în acest sens: vaccinurile Covid-19 salvează vieți.

Luați în considerare câteva statistici recente din Marea Britanie. Într-un studiu unde au fost implicate peste 200.000 de persoane, aproape fiecare participant a dezvoltat anticorpi împotriva virusului în decurs de două săptămâni de la a doua doză. Și, în ciuda îngrijorărilor inițiale că vaccinurile actuale ar putea fi mai puțin eficiente împotriva variantei Delta, analizele sugerează că atât vaccinurile AstraZeneca, cât și cele Pfizer-BioNTech reduc ratele de spitalizare cu 92-96%. Așa cum mulți specialiști din domeniul sănătății au repetat, riscurile de efecte secundare severe ale unui vaccin sunt mici în comparație cu riscul bolii în sine.

Cu toate acestea, un număr considerabil de oameni sunt încă reticenți în ceea ce privește vaccinul.

Rezultatul devine un fel de război cultural pe rețelele de socializare, mulți comentatori online susținând că cei care nu se vaccinează sunt ignoranți sau egoiști. Însă, psihologii specializați în luarea deciziilor medicale, susțin că aceste alegeri sunt adesea rezultatul a diverși factori.

Deși este tentant să presupunem că oricine refuză un vaccin deține aceleași păreri, temerile celor mai mulți oameni ezitanți, nu trebuie confundate cu teoriile bizare ale anti-vacciniștilor.

„Sunt foarte vocali și au o prezență puternică offline și online”, spune Mohammad Razai de la Institutul de Cercetare a Sănătății Populației, St George’s, Universitatea din Londra.

Marea majoritate a persoanelor care ezită să își facă vaccinul, nu au o „culoare” politică – sunt pur și simplu nehotărâți cu privire la alegerea lor de a face sau nu vaccinul anti-COVID-19.

Vestea bună este că mulți oameni care inițial ezitau să se vaccineze, se răzgândesc. „Chiar și o întârziere este considerată o amenințare pentru sănătate, deoarece infecțiile virale se răspândesc foarte repede”, spune Razai. Acest lucru ar fi fost problematic dacă ne-am ocupa în continuare de variantele mai vechi ale virusului, dar transmisibilitatea mai mare a noii variante Delta, a crescut urgența de a ajunge la cât mai mulți oameni vaccinați cât mai repede posibil.

Din fericire, oamenii de știință au început să studieze ezitarea vaccinului cu mult înainte ca Sars-Cov-2 să fie identificat pentru prima dată la Wuhan în decembrie 2019. De asemenea, au studiat diferite modele care încearcă să surprindă diferențele în comportamentul sănătății oamenilor.

Cum putem convinge omenirea să se vaccineze împotriva COVID-19

Nu există o soluție anume sau ușoară, dar autoritățile din domeniul sănătății pot continua să ofere informații precise și ușor de digerat, care să răspundă preocupărilor majore.

Potrivit unui raport recent al Institutului de Inovare Globală în Sănătate (IGHI) de la Imperial College London, barierele majore continuă să fie îngrijorările pacienților cu privire la efectele secundare și temerile că vaccinurile nu au fost testate în mod adecvat.

„Trebuie să ascultăm preocupările oamenilor, să le recunoaștem și să le oferim informații, astfel încât să poată lua o decizie în cunoștință de cauză,” spune Razai. De asemenea, acesta mai spune că avem nevoie de mai multă educație despre istoria dezvoltării vaccinurilor.

„Respectarea și recunoașterea preocupărilor oamenilor care nu vor să se vaccineze – cred că acest lucru ar putea fi de fapt mai important decât să scuipăm faptele sau statisticile”, spune Sarah Jones, cercetător doctoral. „De multe ori, este vorba mai mult de conexiunea personală față de informațiile reale pe care le furnizăm.”

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
00:02:13

VIDEO. Vladimir Putin decorează militari ruși la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin acordă distincția militară „Steaua de Aur” mai multor militari în cadrul unei ceremonii desfășurate la Kremlin, cu ocazia Zilei Eroilor...

Simona Halep reacționează dur. „Oamenii slabi sunt răzbunători!”

Simona Halep a avut o reacție fermă pe rețelele sociale, după ce a aflat numele jucătoarelor care s-au opus ca ea să-și recupereze clasamentul...

Ninsori abundente la munte și precipitații mixte în toată țara

Cod galben de ninsori în zonele de munte din Suceava, Neamț și Harghita Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben de...
Ultima oră
Pe aceeași temă