În scandalul plagiatului lui Victor Ponta, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan-Aurel Pop, a avut o poziţie foarte curioasă. La început, el a fost de acord cu evaluarea lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, apoi s-a răzgândit.
Reporter: Care sunt motivele ce v-au determinat să vă reconsideraţi poziţia în legătură cu organismele competente să constate presupusul plagiat?
Ioan-Aurel Pop: Nu am considerat niciodată că acest organism numit Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) are drept menire constatarea plagiatelor. De altminteri, oricine, intrând acum pe site-ul intitulat CNATDCU, poate observa uşor că între cele cinci atribuţii principale ale instituţiei nu este nici una care să se refere la plagiate. Drept consecinţă, de când sunt eu membru al său (de la finele anului 2010), Consiliul nu a discutat niciodată aşa ceva! Totuşi, nu cred că o instanţă de asemenea prestigiu are obligaţia să respingă de plano discutarea unor cazuri de plagiat (care ajung în atenţia sa), tocmai pentru că plagiatele trebuie cunoscute şi condamnate. Viaţa ştiinţifică din România se cuvine primenită şi din acest punct de vedere, eliminând practici reprobabile, care discreditează domenii şi discipline şi ne fac puţin credibili în plan internaţional. Dar, pentru demascarea unui plagiat, sunt proceduri consacrate, recunoscute, acceptate. Dovedirea unui plagiat nu este o chestiune facilă, observabilă şi de către un copil – cum s-a spus retoric -, ci o operaţiune serioasă, de care depind soarta unei persoane şi statutul unor instituţii şi discipline. Mi s-a părut nu numai firesc, ci chiar obligatoriu ca, înainte de pronunţarea Consiliului General (în componenţa căruia nu se află nici un profesor de drept!), să avem expertiza pomenitei comisii juridice. Or, acest lucru nu s-a întâmplat. Graba mi s-a părut suspectă. Dacă teza respectivă a aşteptat nouă ani, mai putea sta câteva săptămâni, până la îndeplinirea procedurilor.
Reporter: Aţi discutat în ultimele zile cu colegii dvs. din fostul Consiliu, dizolvat chiar în timpul dezbaterilor legate de teza de doctorat a domnului Ponta?
Ioan-Aurel Pop: Da, am discutat destul de mult. Unii sunt supăraţi că nu au votat toţi la unison, alţii că s-au lăsat instrumentalizaţi, alţii că unii membri s-au pronunţat despre „plagiat” înainte de întrunirea Consiliului General etc. Părerile sunt multe şi împărţite, ca situaţiile din viaţă. Sunt colegi, dintre cei 13 prezenţi, care au cerut opinia comisiei juridice din cadrul panelului al patrulea, dar nu au primit satisfacţie. Sunt alţii care au părăsit lucrările pe la orele 11 sau 11.30, adică înainte de pronunţarea unui verdict clar, fie pentru că erau dezamăgiţi, fie pentru că se grăbeau la gară sau la aeroport etc. Şi, natural, unii, iar aici mă număr şi eu, sunt nemulţumiţi de imixtiunea politicului în chestiunile ştiinţifice şi de creaţie intelectuală. Este vorba despre factorul politic de toate culorile, din trecut şi de-acum, de la putere şi de la opoziţie.
Reporter: Dacă aţi avea un astfel de caz în UBB, cum anume aţi proceda?
Ioan-Aurel Pop: Şi în UBB, ca peste tot, au fost cazuri de plagiat. Probabil, din păcate, vor mai fi. Universităţile au mecanismele lor de rezolvare a unor astfel de cazuri, care se discută, de regulă, la nivelul departamentelor şi facultăţilor. Ele ajung apoi la Comisia de etică a universităţii, care dă un verdict. Cei nemulţumiţi de verdict se adresează Comisiei de etică a Ministerului Educaţiei. De puţin timp, cazurile de plagiat de la tezele de doctorat au intrat în competenţa CNATDCU, dar ele nu vin la nivelul superior al Consiliului General, ci merg iniţial la comisiile de specialitate. Abia dacă apar contestaţii la aceste decizii, cazurile ajung la Consiliul General. (…)
