19.9 C
București
duminică, 7 iunie 2026
AcasăSocialMeteoCum va fi vremea de Crăciun în acest an: temperaturi mai ridicate...

Cum va fi vremea de Crăciun în acest an: temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei

România se pregătește de un final de an cu vreme mai blândă decât în mod obișnuit, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Prognoza pentru intervalul 1 – 29 decembrie, publicată de meteorologi, arată că temperaturile se vor menține ușor peste valorile specifice sezonului în toate regiunile, inclusiv în zilele de Crăciun.

Precipitațiile vor fi, în general, apropiate de normal sau chiar deficitare în anumite zone.

1 – 8 decembrie: temperaturi ridicate și puține precipitații

Prima săptămână a lunii aduce temperaturi peste media climatologică în toată țara, cu accent în nord-est.

Cantitățile de precipitații vor fi reduse, mai ales în vest, nord-vest și centru.

8 – 15 decembrie: vreme caldă; ploi în sud

Temperaturile medii rămân peste normele perioadei în toate regiunile.

În sud sunt posibile precipitații ușor mai abundente, în timp ce vestul și nord-vestul vor avea un deficit pluviometric.

În restul teritoriului, regimul de ploi se apropie de valorile obișnuite pentru această perioadă.

15 – 22 decembrie: iarnă blândă

Valorile termice continuă să fie ușor peste media normală la nivel național.

În nord-vest se menține un deficit de precipitații, iar în celelalte regiuni cantitățile vor fi apropiate de normă.

22 – 29 decembrie: Crăciun cu vreme mai caldă

Ultima săptămână din decembrie aduce, la rândul ei, temperaturi puțin peste nivelul obișnuit.

Precipitațiile vor fi ușor deficitare în regiunile intracarpatice, în timp ce în restul țării se vor încadra în limite normale.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă