16.3 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăCum se pot sponsoriza ONG-urile în România. Recomandări ale avocaților

Cum se pot sponsoriza ONG-urile în România. Recomandări ale avocaților

Potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponzorizarea în România, prin intermediul contractului de sponsorizare dintre sponsor și beneficiarul sponsorizării în România, sponsorul pune la dispoziția beneficiarului bunuri sau mijloace materiale pentru un scop bine determinat.

Ca și în cazul încheierii oricărui tip de contract, contractul de sponsorizare în România creează drepturi și obligații în sarcina părților, stabilind aspecte importante precum obiectul, durata, cuantumul și valoarea sponsorizării în România.

Societatea Românească de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații a explicat, pentru ROMÂNIA LIBERĂ, de ce recomandă apelarea la un avocat specializat în procedura de sponsorizare și drept civil care vă poate îndruma în legătură cu pașii care trebuie urmați pentru efectuarea unei sponsorizări a unei asociații în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea în România, astfel încât relația juridică dintre beneficiari și sponsori să fie una de egalitate.

Contractul de sponsorizare în România este un element cheie care reglementează relația juridică dintre beneficiari și sponsori. Forma scrisă a contractului de sponsorizare în România este necesară, iar acesta trebuie să facă referire la obiect, perioada de sponsorizare în România, cuantumul și valoarea sponsorizării asociației în România, modalitățile de încetare a contractului de sponsorizare în România etc. Astfel, contractul de sponsorizare în România stabilește relația juridică dintre beneficiari și sponsori, respectiv drepturile și obligațiile părților.

Un avocat specializat în procedura de sponsorizare și drept civil vă poate oferi asistență juridică de specialitate în acest domeniu, privind procedura ce trebuie urmată pentru realizarea sponsorizării unei asociații în România, în conformitate cu Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea în România, care reglementează relația juridică dintre sponsori și beneficiari în România.

Ca drepturi ale sponsorului, acestea pot consta în dreptul de a fi informat cu privire la obiectul și scopul sponsorizării, dreptul de a fi informat în legătură cu stadiul proiectului sau activității pentru care s-a oferit sponsorizarea asociației în România, dreptul de a folosi elementele de proprietate intelectuală legate de activitatea sponsorizată etc.   

Printre drepturile beneficiarului, se numără dreptul de a folosi numele sponsorului în vederea promovării proiectului sau activității sponsorizate, dreptul de a aduce la cunoștința publicului existența contractului de sponsorizare în România, cu acordul sponsorului sau orice alte drepturi stabilite prin convenția părților.

De asemenea, beneficiarul sponsorizării în România trebuie să îndeplinească și să respecte anumite obligații impuse de contractul de sponsorizare în România. Aceste obligații sunt stabilite de sponsor și de asociație și pot diferi în funcție de convenția acestora. Sponsorul și beneficiarul sponsorizării pot stabili obligații precum:obligația de a folosi bunurile sau sumele de bani primite în scopul convenit cu sponsorul în România, obligația de a aduce la cunoștința sponsorului orice informații cu privire la stadiul proiectului sau activității ce a făcut obiectul sponsorizării asociației în România, obligația de a deține evidența felului în care au fost utilizate sumele de bani sau bunurile etc.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

România, codașa UE la studii superioare

Datele publicate la începutul acestei săptămâni de Eurostat arată că țara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce...

CCR a amânat pentru 3 iunie sesizarea ICCJ în legătură cu legea privind prelungirea insolvenţei

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 3 iunie, dezbaterile pe sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu Legea...

Cazurile AEGEK și SIVECO, aproape să îngroape ministerul lui Adrian Câciu! Guvernul scoate de la saltea 300 milioane de lei

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de Adrian Câciu, se confruntă cu posibilitatea un blocaj financiar semnificativ din cauza unei serii de sentințe...
Ultima oră
Pe aceeași temă