24.7 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiCSM discută suspendarea lui Onea și Negulescu

CSM discută suspendarea lui Onea și Negulescu

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută, joi, suspendarea din funcţie a fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi a procurorului Mircea Negulescu, după ce cu o zi în urmă a decis încetarea suspendării din funcţie în cazul celor doi procurori, ca urmare a încetării măsurii controlului judiciar în dosarul în care sunt acuzaţi că l-ar fi constrânspe fostul deputat Vlad Cosma să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi liste cu alegători din Republica Moldova, din care să rezulte că oamenii ar fi primit bani drept „mită electorală”.

Şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM este programată de la ora 10.00, pe ordinea de zi figurând suspendarea din funcţie a fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi a procurorului Mircea Negulescu.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis miercuri încetarea suspendării din funcţie în cazul fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi a procurorului Mircea Negulescu, ca urmare a încetării măsurii controlului judiciar în cazul lor.

În 30 iulie, Secţia pentru procurori a CSM a decis suspendarea din funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, după ce Parchetul General a anunţat  cercetarea acestora sub control judiciar pentru inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, fiind acuzaţi că l-ar fi constrânspe fostul deputat Vlad Cosma să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi liste cu alegători din Republica Moldova, din care să rezulte că oamenii ar fi primit bani drept „mită electorală”.

„În anul 2015, inculpaţii procurori Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) şi Negulescu Mircea (la data faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Apel Ploieşti) au determinat prin constrângere un martor (ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti”, spunea Parchetul instanţei supreme.

Conform procurorilor, deşi ştia că probele sunt „ticluite în mod mincinos” de martor, procurorul Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe documentele ticluite. 

În acest caz, procurorii au dispus plasarea sub control judiciar atât pentru Mircea Negulescu, cât şi în cazul fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea, pentru o perioadă de 60 zile.

Cele mai citite

Zelenski acuză Rusia că pregătește o nouă desfășurare de trupe nord-coreene: Vor să aducă încă 30.000 de soldați

Coreea de Nord a trimis deja, în 2024, aproximativ 14.000 de militari în regiunea rusă Kursk, în baza unui acord de apărare reciprocăPreședintele ucrainean...

Nicușor Dan: A treia dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă în zona Sulina–Chilia

Președintele Nicușor Dan a anunțat că o a treia dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă duminică dimineață de un avion...

Localnicii din Tulcea, sfătuiți să se adăpostească în beciuri, după o alertă aeriană

Autoritățile au semnalat posibilitatea apariției unor riscuri generate de incidente în spațiul aerianMesajul a fost transmis în jurul orei 10:16 de Inspectoratul pentru Situații...
Ultima oră
Pe aceeași temă