Inter Milano a învins categoric Fiorentina, scor 3-0, iar publicațiile din Peninsulă au remarcat calmul și inspirația lui Chivu la cârma echipei.
Cristi Chivu continuă să impresioneze pe banca tehnică a lui Inter Milano. Românul de 43 de ani a fost lăudat de presa italiană după victoria clară, 3-0, împotriva Fiorentinei, într-un meci disputat în etapa intermediară din Serie A. Succesul a venit la doar câteva zile după eșecul dureros cu Napoli, iar modul în care Chivu a reușit să-și refacă echipa din punct de vedere mental a fost apreciat pe scară largă.
Publicația FCInter1908.it, apropiată clubului, a scris că antrenorul român „a reușit să calmeze spiritele, să-și motiveze jucătorii și să redea echipei încrederea pierdută”, oferindu-i nota 7 — una dintre cele mai mari ale partidei, depășit doar de Hakan Calhanoglu (8) și Luka Sucic (7,5).
„Echipa reacționează bine și nu se panichează nici măcar atunci când De Gea face minune după minune. Cursa către poarta adversă se reia lin. Îl titularizează pe Sucic, iar croatul îl răsplătește cu o creștere explozivă. Jocul lui Bisseck în fața lui Kean a fost, de asemenea, pe măsură. Impresia este mereu aceeași: dă impresia că stăpânește complet situația și că are doar certitudini în gestionarea jucătorilor săi.”, au scris italienii.
Chivu, inspirat în alegerile tactice și titularizări
Inter a dominat autoritar meciul cu Fiorentina, chiar dacă în prima repriză tabela a rămas neschimbată. Jucătorii au păstrat calmul, iar în partea secundă au făcut diferența prin execuțiile de clasă ale vedetelor din ofensivă.
Hakan Calhanoglu a deschis scorul în minutul 66 cu o lovitură precisă din afara careului, iar cinci minute mai târziu Luka Sucic, titularizat surprinzător de Chivu, a majorat diferența după o acțiune personală superbă. În final, tot Calhanoglu a închis tabela, transformând cu siguranță un penalty în minutul 89.
Victoria a venit într-un moment cheie, la doar câteva zile după înfrângerea cu Napoli, în care Inter păruse dezechilibrată emoțional și vulnerabilă. Sub comanda lui Chivu, echipa a arătat însă o altă atitudine, controlând meciul de la un capăt la altul.
„Cristi Chivu a regăsit rapid rețeta succesului după dușul rece de la Napoli. A ales un prim 11 inspirat, a gestionat perfect tensiunea și a oferit stabilitate echipei într-un moment delicat. Diferența de atitudine a fost evidentă”, au mai notat jurnaliștii italieni.
Inter, din nou în vârful clasamentului
După acest succes, Inter Milano a acumulat 18 puncte și a urcat pe locul 3 în clasamentul Serie A, la egalitate cu AC Milan, dar cu un golaveraj superior (11-7). Lideri sunt Napoli și AS Roma, cu câte 21 de puncte.
Următorul test pentru echipa lui Cristi Chivu va fi duminică, în deplasare la Verona, în etapa a 10-a din Serie A, meci programat de la ora 13:30. Apoi, „nerazzurrii” vor juca două partide consecutive pe teren propriu — mai întâi împotriva kazahilor de la Kairat Almaty, în grupele Champions League, și apoi cu Lazio, în campionat.
Pentru Chivu, care a preluat echipa într-un moment dificil, perioada următoare poate reprezenta confirmarea maturității sale tactice și a încrederii depline a clubului în proiectul său.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!