3.8 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentCrimă în Penitenciarul Arad. Deținut ucis de colegul de celulă

Crimă în Penitenciarul Arad. Deținut ucis de colegul de celulă

Un deținut în vârstă de 45 de ani de la Penitenciarul Arad a fost ucis, luni după-amiază, de către un coleg de celulă în urma unui conflict.

Cei doi se aflau într-o secție cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor, iar penitenciarul desfășoară o anchetă internă pentru a stabili modul în care au reacționat și au intervenit angajații penitenciarului în acest caz tragic. Autorul omorului a fost audiat în legătură cu evenimentele care au dus la acest incident violent.

„Vă comunicăm că în data de 21 octombrie 2024, în jurul orelor 13:30, la nivelul Penitenciarului Arad, între două persoane private de libertate care îşi executau pedeapsa în regim de maximă siguranţă – clasificate cu risc pentru siguranţa locului de deţinere, a izbucnit un conflict spontan, care a condus la decesul uneia dintre persoanele implicate. Personalul operativ şi cel medical al unităţii au intervenit conform procedurilor în vigoare, însă în pofida manevrelor de resuscitare la care s-a alăturat şi un echipaj de ambulanţă, solicitat prin Serviciul Unic de Urgenţă 112, a fost constatat decesul”, a transmis, într-un comunicat de presă, Penitenciarul Arad.

Alin Ion
Alin Ion
Alin este un jurnalist din Târgu Jiu cu o vastă experiență în domeniul presei scrise și audiovizuale. Absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din Târgu Jiu și licențiat al Facultății de Filosofie-Jurnalism. Alin și-a început cariera ca reporter la „Ora Gorjului" în 1998. A deținut poziții de redactor-șef la publicații precum „Informația Gorjului" și "Gazeta de Sud", redacția Tg. Jiu, posturile Gorj Tv și Radio Târgu Jiu, șef de redacție Tg. Jiu la Adevărul de Seară și a colaborat ca corespondent pentru publicații importante, inclusiv "Evenimentul Zilei" și "Adevărul", unde a publicat mii de articole. De asemenea, a fost realizator de emisiuni radio și TV, și a primit numeroase distincții, inclusiv premiul „Cel mai bun jurnalist" în cadrul Galei Premiilor Antena 1 Târgu Jiu. În prezent, Alin este redactor la Gorj Online și realizator de emisiuni la Radio Accent și Accent TV.
Cele mai citite

Update ora 17.00: Peste 7,5 milioane de români au votat la secţiile din ţară și 549.000 în străinătate

Prezenţa la nivel naţional, la ora 17.00, a fost de 42,05%, mai mare decât în urmă cu 4 ani Actualizare ora 17.00 Harghita este județul cu...

Drona Bayraktar, în premieră la parada militară de 1 Decembrie

Peste 2.500 de militari și specialiști ai MApN, MAI, SRI și SPP, dar și soldați străini defilează în Capitală, pe sub Arcul de Triumf În...

DNSC: Până la ora 13:00, nu s-au înregistrat atacuri cibernetice relevante

Toate serviciile site-ului Autorității Electorale Permanente sunt 100% disponibile Coordonatorul Direcţiei Comunicare, Marketing şi Media al Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC), Mihai Rotariu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă