Bărbatul de 68 de ani a intrat în apartamentul unde cei doi bărbați renovau, ei fiind angajați de actualul proprietar și i-a ținut ostatici.
Acesta i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, supărați că renovau apartamentul din care fusese evacuat.
Polițiștii au intervenit în forță și au tras mai multe focuri de armă.
Din păcate, unul dintre muncitori era decedat.
Celălalt, un bărbat de 36 de ani a fost luat în stare critică, în stop cardio respirator și dus la spital.
„A intrat în stop, am reușit să îl resuscităm, apoi a făcut din nou stop, s-a recurs și la stimulare cardiacă, însă din păcate a decedat”, a spus Anca Băncescu, directorul medical al Spitalului Bacău.
Agresorul a ajuns și el la spital. El multiple plăgi împușcate. Este internat la Chirurgie, în stare stabilă și urmează ca medicii să îl ducă în sala de operație.
„Urmare a deplasării forțelor de ordine la fața locului, împreună cu negociatorul echipei operative, s-au purtat discuții și negocieri cu persoana în cauză, pentru a-l convinge să renunțe la acțiunile sale. La un moment dat, autorul, care părea calm, a început să exercite acte de violență asupra persoanelor aflate în apartament, moment sesizat și de forțele de ordine. În sprijinul peroanelor aflate în apartament, s-a forțat cu mijloace din dotare ușa metalică a locuinței, agresorul încercând să blocheze ușa, având în mână un cuțit. La acel moment, forțele de ordine au folosit armamentul din dotare prin foc executat asupra membrelor inferioare ale agresorului, acesta fiind rănit și imobilizat”, transmit reprezentanții Poliției Bacău, despre intervenția din blocul din Onești.
În momentul în care polițiștii au reușit să intre în locuință, au fost găsite cele două victime care aveau multiple plăgi înjunghiate.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a preluat cauza, pentru efectuarea cercetărilor.