16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCovasna, afectată grav de inundanții. Bilanțul ISU

Covasna, afectată grav de inundanții. Bilanțul ISU

Un număr de 24 de localităţi din judeţul Covasna au fost afectate de ploile abundente din ultimele zile, cele mai grave probleme fiind înregistrate în satele Băcel din comuna Chichiş şi Lunca Mărcuşului din comuna Dobârlău, care au fost inundate după ce digul de protecţie de pe malul drept al râului Târlung a cedat sub presiunea apelor.

Potrivit unui bilanţ al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, dat publicităţii duminică, au fost evacuate 263 de persoane şi bunurile acestora, precum şi 49 de animale.

De asemenea, au fost afectate DN 10 Braşov – Buzău, pe raza comunei Sita Buzăului, DN 11 B Târgu Secuiesc – Cozmeni, unde carosabilul s-a surpat pe o distanţă de câţiva metri în zona localităţii Valea Seacă şi DJ 121 Târgu Secuiesc – Covasna, între localităţile Catalina şi Imeni, ultimele două fiind în continuare închise circulaţiei rutiere.

Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, a precizat că problemele au apărut pe fondul creşterii rapide a cotelor apelor ca urmare a ploilor abundente şi scurgerilor de pe versanţi, acestea fiind influenţate şi de deschiderea instalaţiei de golire la barajul Săcele.

În sprijinul comunităţilor afectate au intervenit peste 300 de pompieri, jandarmi, poliţişti şi militari MApN.

Marius Tolvaj a menţionat că apele au început să se retragă, iar în anumite zone oamenii evacuaţi s-au întors la casele lor.

“Forţele de ordine sunt în continuare în zonele afectate. Se lucrează la refacerea digului de la Băcel – Lunca Mărcuşului, iar după ce apele se vor retrage vom putea să intervenim cu motopompele în gospodării”, a spus Marius Tolvaj, citat de Agerpres.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne dr. Raed Arafat a vizitat duminică dimineaţă din nou zona Băcel, pe care a inspectat-o în cursul nopţii trecute împreună cu prefectul judeţului, Sebastian Cucu, şi alţi membri ai Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a stat de vorbă cu oamenii afectaţi de inundaţii.

Cele mai citite

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Zeci de persoane, care încercau să ajungă în Piaţa Taksim pentru o manifestaţie de 1 Mai, reţinute de poliţie

Zeci de manifestanţi adunaţi la Istanbul pentru a sărbători 1 Mai au fost reţinuţi miercuri de forţele de ordine.Primele altercaţii au apărut în timp...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...
Ultima oră
Pe aceeași temă