Antrenorul român a semnat până în 2026 și plănuiește să-l aducă în poartă pe internaționalul de 38 de ani.
Cosmin Contra, învestit oficial la cârma formației Al-Kholood, își conturează deja planul de întărire a echipei. Prima țintă: Florin Niță, fostul său elev de la Damac și unul dintre cei mai constanți portari români ai ultimului deceniu. Niță este liber de contract, iar tehnicianul vrea să profite de oportunitate.
„Vom vedea dacă vom aduce români, nu pot să vă zic nimic acum. Analizăm bine lotul pe care îl avem acum la dispoziție și necesitățile pe care le avem. După aceea vom vedea ce ne poate oferi perioada de transferuri”, a declarat Contra pentru sportpesurse.ro.
În vârstă de 38 de ani, Niță a refuzat recent o ofertă din primul eșalon saudit, semn că ar fi tentat să lucreze din nou cu Contra, în contextul unui club în plină reconstrucție. Al-Kholood a terminat sezonul trecut pe locul 9 în liga secundă, iar bugetul anunțat pentru perioada de mercato este de aproximativ 20 de milioane de euro.
Niță, dorit și de Dinamo
Portarul cu 31 de meciuri în ultimul sezon pentru Damac este apreciat și în țară. Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a recunoscut că l-ar primi oricând în vestiarul „câinilor”:
„Da, am o părere foarte bună despre el, despre nivelul la care se află. Îmi place tot ce am auzit despre el, mentalitatea, spiritul de echipă, conexiunea cu fotbalul, toate sunt la un nivel foarte ridicat. Acesta este profilul unui jucător pe care l-aș vrea în vestiar și la club”, a spus croatul.
Niță are o cotă de piață de 200.000 de euro, conform Transfermarkt, și o experiență vastă în fotbalul internațional. A mai evoluat în România la FCSB și FC Voluntari, dar și în Cehia, la Sparta Praga, înainte de a merge în Arabia Saudită.
Contra: „Echipele mici vor să se salveze, dar eu vreau mai mult”
Obiectivul lui Al-Kholood este salvarea de la retrogradare, însă Contra are ambiții mai mari:
„Obiectivul clubului este salvarea de la retrogradare, dar eu vreau să termin cât mai sus în clasament. Sunt echipe cu bani în Arabia Saudită, mai ales primele 4. Normal că echipele mici vor să se salveze de la retrogradare. Trebuie să găsim un echilibru și să aducem jucători care să ne ajute”, a spus „Guriță”, în prima sa reacție după numire.
Ultimele experiențe ale lui Contra au fost tot în fotbalul saudit: Al-Ittihad (2021-2022) și Damac (2023-2024). Acum, la Al-Kholood, începe o nouă provocare, în care ar putea miza din nou pe colaborarea cu Florin Niță.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!