18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentControale în Centrul vechi al capitalei. Amenzi de peste 240.000 de lei

Controale în Centrul vechi al capitalei. Amenzi de peste 240.000 de lei

Inspectorii de muncă au desfășurat o acțiune de control în noaptea de vineri spre sâmbătă în Centrul Vechi al Capitalei, concentrându-se pe sălile de jocuri de noroc și restaurante. Ca rezultat al acestei acțiuni, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 241.500 de lei, conform informațiilor furnizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), publicate pe pagina lor oficială de Facebook.

Această acțiune de control a avut drept scop asigurarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește condițiile de muncă și protecția salariaților în industria jocurilor de noroc și în sectorul restaurantelor. Amenzi considerabile au fost impuse pentru încălcările constatate în timpul inspecției, subliniind importanța respectării normelor de muncă și a condițiilor de siguranță în aceste medii de lucru.

“Inspecția Muncii împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă București, alături de reprezentanți ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a efectuat noaptea trecută o acțiune de control în Centrul Vechi al Capitalei, pentru prevenirea si combaterea încălcarii încalcării legislației incidente și sancționarii faptelor de natură contravențională.

În urma controalelor efectuate inspectorii de muncă au descoperit 13 lucrători prestând muncă nedeclarată, (din care 11 fara contract de munca si 2 prestând activitate peste durata timpului de munca prevăzută în contractul de muncă cu timp parțial) și au aplicat amenzi in valoare de 241.500 lei.

De asemenea, într-un restaurant au fost identificate 5 persoane organizate aparent ca o „formație artistică” ce au declarat că nu au nicio relație contractuală cu unitatea comercială respectivă ci cântă… doar pentru bacșiș(!).

Urmează ca, după prezentarea documentației de catre angajatorii la care controlul nu a fost finalizat pe loc, să fie verificate și alte aspecte care țin de aplicarea legislației în domeniul relațiilor de muncă”, a transmis Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pe pagina de Facebook.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...
Ultima oră
Pe aceeași temă