Curtea de Apel București a admis o contestație în anulare formulată de omul de afaceri Nelu Iordache și a decis reducerea pedepsei acestuia în dosarul privind frauda cu fonduri europene pentru autostrada Nădlac-Arad. Condamnarea a fost micșorată de la 11 ani și 9 luni la 5 ani și 10 luni de închisoare, după ce instanța a constatat că o parte dintre fapte s-au prescris.
Pedeapsă redusă pentru Nelu Iordache
Nelu Iordache, administrator al firmei Romstrade SRL, fusese condamnat definitiv în septembrie 2021 pentru mai multe infracțiuni legate de folosirea ilegală a fondurilor primite pentru construcția primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad. La acea pedeapsă se adăugase și o condamnare de 6 ani din dosarul Transalpina.
Prin contestația în anulare, Iordache a invocat intervenirea prescripției pentru unele infracțiuni. Curtea de Apel București a stabilit că faptele de deturnare de fonduri și delapidare sunt prescrise și nu mai pot fi pedepsite. În schimb, judecătorii au menținut condamnările pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (4 ani și 6 luni), înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (2 ani) și o altă condamnare de 2 ani pronunțată de Tribunalul Giurgiu.
Prin contopirea acestor pedepse a rezultat o condamnare finală de 5 ani și 10 luni de închisoare. Din această pedeapsă se va scădea perioada deja executată, începând cu 8 septembrie 2021.
Nelu Iordache a mai beneficiat în trecut de încetarea unor procese prin prescriere. El a scăpat astfel de o condamnare de 12 ani și 6 luni în dosarul delapidării companiei aeriene Blue Air și de un dosar de evaziune fiscală privind achiziții fictive de materiale de construcții prin Romstrade.
În dosarul autostrăzii Nădlac-Arad, DNA l-a trimis în judecată în aprilie 2013, acuzându-l că a schimbat ilegal destinația a peste 31,5 milioane de lei din avansul primit de la CNADNR pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Proiectul era finanțat în proporție de 85% din fonduri europene.
Romstrade, lider al asocierii care a câștigat contractul, a folosit banii pentru achitarea unor datorii vechi, pentru susținerea altor firme controlate de Iordache și pentru cheltuieli personale. O parte din plăți au fost mascate prin facturi false, astfel încât să pară că banii erau folosiți pentru lucrările la autostradă.
Ancheta a mai arătat că aproape 9,9 milioane de lei au fost retrași în numerar sub pretextul cumpărării unor terenuri, pe baza unor antecontracte fictive întocmite pe numele Romstrade.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.