Confederația Patronală Concordia, cea mai importantă organizație a angajatorilor din România, susține reformele structurale propuse de Guvern, precum reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în afara influenței politice, eficientizarea administrației publice și combaterea evaziunii fiscale.
În același timp, Concordia își exprimă îngrijorarea în privința noilor măsuri fiscale care vizează creșteri de taxe și impozite. Organizația consideră că aceste măsuri riscă să afecteze competitivitatea companiilor românești și puterea de cumpărare a populației:
„Atragem atenţia că echilibrul bugetar ar trebui urmărit prioritar prin eficienţă şi printr-o administrare fiscală mai performantă, şi mai puţin prin măsuri care să înăsprească povara fiscală asupra mediului de afaceri.”
Concordia insistă asupra nevoii unui „dialog real” între guvernanți și mediul economic, pentru a preveni efecte negative pe termen lung asupra economiei și a bugetului de stat.
Măsurile propuse, „disproporționate și discriminatorii”
Organizația critică dur ideea implementării unor măsuri fiscale pe care le consideră dezechilibrate și imprevizibile.
Astfel de inițiative ar putea submina capacitatea mediului privat de a susține reformele prin investiții, inovație și crearea de locuri de muncă stabile, avertizează patronatul.
Conform Concordia, România are în prezent cel mai ridicat deficit bugetar din Uniunea Europeană – 9,3% din PIB – ceea ce impune soluții echilibrate și sustenabile, fără a destabiliza economia.
Impactul creșterii TVA și noile taxe bancare
Una dintre măsurile cu potențial impact major este creșterea TVA de la 9% la 19% în domenii precum HoReCa și tranzacții imobiliare.
Concordia avertizează că această decizie ar putea genera un „efect de domino” negativ, cu repercusiuni atât asupra companiilor, cât și a consumatorilor.
Totodată, patronatul critică propunerea de a introduce o nouă taxă pe profiturile excesive din sectorul bancar:
„Constatăm cu surprindere că se propune o nouă taxă pe profiturile excesive din sistemul bancar, iar acest demers apare în condiţiile în care băncile sunt deja supra-taxate. Măsura nu va face decât să scadă nivelul de implicare a băncilor în economie, prin diminuarea capacităţii de creditare.”
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.