Turiștii care ajung în acest weekend în Poiana Brașov trebuie să știe că nu vor putea folosi toate pârtiile, stațiunea fiind gazda mai multor competiții de schi alpin.
Sâmbătă, patru pârtii din Poiana Brașov sunt închise sau parțial restricționate pentru vizitatori.
Pârtia Lupului inferior este complet închisă de la ora 9:00 pentru desfășurarea Winter Corporate Games, iar pe Drumul Roșu, de la cabana Postăvarul până în platoul Ruia, jumătate din lățimea pârției este amenajată pentru Cupa Active Ski, concurs de schi alpin destinat copiilor.
Tot sâmbătă, competiția BE FAST&FIXED ECTOPIC WINTER RACE se desfășoară pe pârtia Doamnei, pe tronsonul de sub cabana Salvamont și Pietrele Doamnei, pe o lățime de 6 metri. De asemenea, jumătate din lățimea pârtiei Lupului Superior – Înclinatul Postăvaru’, de la stația superioară a telegondolei până sub Cabana Postăvaru’, este rezervată concursului STSCHI, ediția a III-a.
Pe Drumul Roșu, după închiderea programului telegondolei, se va desfășura Red Bull Homerun, o probă de Chinese Downhill, ce implică coborârea în grup pentru schiori și snowboarderi.
Duminică, competiție pentru cei mici
Duminică, 8 februarie, este programată Cupa ProX la schi alpin pentru copii între 4 și 11 ani, pe același tronson al pârtiei Drumul Roșu, cu jumătate din lățimea pârției rezervată pentru concurs.
Primăria Brașov transmite turiștilor:
„Pentru a evita evenimentele nedorite, vă rugăm să manifestaţi înţelegere şi prudenţă, să schiaţi cu viteză redusă, deoarece culoarul de concurs îngustează pârtia în aceste zone, şi să nu intraţi sub nicio o formă în traseul amenajat.”
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.