21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialMeteoCod galben de ploi torențiale în 12 județe din nord-vestul țării. HARTA

Cod galben de ploi torențiale în 12 județe din nord-vestul țării. HARTA

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis, marţi, o atenţionare cod galben de averse valabilă până miercuri dimineaţa la ora 3:00 în 12 judeţe din vestul şi nordul ţării.

Astfel, în intervalul 27 iunie, ora 14:00 – 28 iunie, ora 3:00, în nordul Banatului, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…70 km/h), pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

Judeţele vizate de avertizare sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş.

De asemenea, pentru intervalul 27 iunie, ora 14:00 – 28 iunie, ora 23:00, meteorologii au emis o informare vizând perioade cu averse, descărcări electrice, izolat grindină şi local intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h. Astfel de manifestări se vor semnala în după-amiaza zilei de marţi (27 iunie) şi în cursul nopţii de marţi spre miercuri (27/28 iunie) în vestul, centrul şi nordul ţării, iar pe parcursul zilei de miercuri (28 iunie) în sud, sud-est, la munte şi local în restul teritoriului. Pe alocuri se vor acumula cantităţi de apă de 15…25 l/mp.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...
Ultima oră
Pe aceeași temă