13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zilei"Cocaină pentru VIP-uri". Cu cât se vindea marfa

“Cocaină pentru VIP-uri”. Cu cât se vindea marfa

Surse judiciare au declarat, vineri, corespondentului Mediafax, că trei tineri au fost reţinuţi, joi seara, aceştia fiind acuzaţi că, furnizau unor persoane publice din Bucureşti şi din judeţele limitrofe cannabis şi cocaină.

Aceleaşi surse au arătat că pentru a destructura reţeaua a fost folosit un ofiţer de poliţie infiltrat, care a cumpărat droguri, după ce a fost autorizat în acest sens, el furnizând detalii importante pentru anchetă.

Practic, cei trei suspecţi reţinuţi se sprijneau unul pe altul în activitatea infracţională.

Cocaina, spune sursa citată, era vândută la preţul de 100 de euro gramul, gramul de cannabis era vândut cu preţul de 50 de lei.

Sursa citată a mai arătat că dosarul ar fi fost început în luna martie, după o autosesizare a procurorilor de la DIICOT Ploieşti.

Joi, la sediul DIICOT Ploieşti au fost audiaţi creatorul de modă Răzvan Ciobanu şi stilistul Raluca Bădulescu. Cei doi nu au făcut declaraţii la ieşirea din sediul Parchetului. Vineri, a fost audiat manelistul Elis Armeanca, acesta declarând, la ieşire, că are calitatea de martor.

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă