19.1 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăInternaționalClaudiu Năsui a depus jurământul ca ministru în Republica Moldova

Claudiu Năsui a depus jurământul ca ministru în Republica Moldova

Claudiu Năsui şi Eugeniu Osmochescu au depus, vineri, jurământul de învestire în funcţiile de ministru al dezvoltării economice şi digitalizării, respectiv ministru al agriculturii şi industriei alimentare din Republica Moldova.

Ceremonia a avut loc la sediul Preşedinţiei de la Chişinău, în prezenţa preşedintei Maia Sandu şi a premierului Vasile Tofan, potrivit Moldpres, citat de Agerpres.

Şeful Guvernului de la Chişinău a declarat că cele două portofolii presupun responsabilităţi importante şi a promis sprijin pentru reformele propuse de noii miniştri.

„Primul cuvânt este economia. Numirea lui Claudiu Năsui la Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării şi a lui Eugeniu Osmochescu la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare reflectă această prioritate. Avem nevoie de o economie care creşte mai repede, avem nevoie de mai multe investiţii, de companii care pot concura şi exporta şi de schimbări curajoase acolo unde lucrurile pot funcţiona mai bine. (…) La agricultură avem nevoie de aceeaşi abordare, orientată spre rezultate. Resursele noastre sunt limitate, iar fiecare leu de subvenţie trebuie să producă un impact cât mai mare pentru agricultori şi pentru economia ţării„, a declarat Tofan.

Ce experienţă are Claudiu Năsui

Claudiu Năsui are 41 de ani şi este economist şi politician român. El a fost deputat USR şi a ocupat funcţia de ministru al Economiei în România în perioada 2020-2021.

La 25 august, Maia Sandu i-a acordat cetăţenia Republicii Moldova. Năsui preia acum conducerea Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării de la Chişinău.

Eugeniu Osmochescu revine în Guvern

Noul ministru al agriculturii şi industriei alimentare, Eugeniu Osmochescu, are peste 25 de ani de experienţă în elaborarea şi aplicarea politicilor publice şi a strategiilor de dezvoltare economică.

Specialist în dezvoltare durabilă, atragerea investiţiilor şi reforma reglementărilor, Osmochescu a ocupat anterior funcţia de viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării economice şi digitalizării, în perioada 2025-2026.

Premierul Vasile Tofan le-a transmis celor doi miniştri că Executivul urmăreşte o economie mai competitivă, investiţii mai mari şi politici publice orientate către rezultate.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Bucureștiul, pe locul trei în topul orașelor europene în care nu este recomandat să te muți

Bucureștiul ocupă locul al treilea într-un clasament al orașelor europene în care traiul pe termen lung poate deveni dificil din cauza traficului, poluării și...

PSG a răpus Barcelona într-un final spectaculos! Șase goluri și o victorie decisă în ultimele minute

Paris Saint-Germain a învins-o pe Barcelona cu 4-2, pe Parc des Princes, în etapa a treia a fazei ligii din Champions League, după o...

Șumudică pune presiune la CFR Cluj! Ioan Varga dezvăluie pe cine a vizat antrenorul

Ioan Varga, patronul clubului CFR Cluj, a intervenit după declarațiile lui Marius Șumudică despre situația echipei și a precizat că tehnicianul beneficiază în continuare...
Ultima oră
Pe aceeași temă