21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăPoliticăCiucă și Ciolacu, nemulțumiți de cei care i-au huiduit: "De ce a...

Ciucă și Ciolacu, nemulțumiți de cei care i-au huiduit: “De ce a fost nevoie să huiduim?”

Imediat după ce au luat parte la evenimentele de la Iași, cu ocazia celebrării Unirii Prinicipatelor Române, Ciucă și Ciolacu au plecat la Focșani.

„Ne aflăm într-un moment de răscruce. Avem nevoie de viziune, curaj și determinare pentru a ne îndeplini obiectivele naționale”, a transmis Nicolae Ciucă.

„Dacă vrem să reușim ca națiune trebuie să învățăm de la părinții fondatori ai națiunii române cum să ne comportăm ca un singur popor unit în jurul unor valori și a unor obiective comune.

Tot ce a făurit bun România modernă a făurit atunci cânt poporul și elitele politice, economice și culturale au acționat împreună pentru îndeplinirea unui obiectiv major național”, a continuat Ciucă.

„Nu poți să construiești nimic prin ură și critică nejustificată. Nu poți să construiești destinul unei țări prin dezbinare. În marile momente istorice trebuie să prevaleze unitatea de voință, nu dorința de dezbinare”, a conchis acesta.

De altfel, nici Ciolacu nu a tăcut.

„Sper din tot sufletul ca împreună să transmitem acasă fiecare ce reprezintă această Zi Naţională, să nu fim nevoiţi acasă să le răspundem copiilor noştri, nepoţilor noştri, fraţilor şi surorilor mai mici de ce a fost nevoie să huiduim într-o astfel de zi şi sper că un răspuns fiindcă aşa ni s-a cerut de la partid să fie uitat în viitorul României şi să înţelegem rostul şi privilegiul pe care îl avem de a fi astăzi în piaţă cu toţi”, a spus Ciolacu.

De altfel, Ciucă a fost întrebat la Focșani dacă mai existe speranțe privind aderarea României la Schengen.

Acesta a spus: “Continuăm demersurile așa cum am anunțat încă din 8 decembrie 2022. În acest moment sunt activități diplomatice la toate nivelurile. După convorbirea telefonică a domnului președinte Klaus Ioannis cu președintele Austriei s-a convenit retrimiterea ambasadorului nostru la Viena și se reiau relațiile diplomatice la nivel de ambasadori. Iar la nivelul Ministerului de Externe continuăm contactele cu celelalte țări, astfel încât până în momentul de față cel puțin la nivelul a 12 ministere externe din 12 țări s-a discutat și avem în continuare acceptul și susținerea  pentru demersul nostru.”

Discursul lui Ciucă

“Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Am participat astăzi cu emoție și bucurie la manifestările organizate la Focșani, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, acolo unde însuși domnitorul Alexandru Ioan Cuza avea să ridice gărzile de la hotarele dintre români.

Faptele înaintașilor trebuie reamintite și învățate de toți românii. Sunt pilde ale abordării politice și pietre de hotar ale întăririi și modernizării României. Dacă vrem să reușim ca națiune, trebuie să învățăm de la părinții fondatori ai națiunii române cum să ne comportăm ca un singur popor unit în jurul unor valori și obiective comune. Tot ce a făurit bun România modernă a făurit atunci când poporul și elitele politice, economice și culturale au acționat împreună pentru îndeplinirea unui obiectiv major național.

În prezent, România trece printr-un moment istoric și modul în care vom trece de contextul actual ne va determina viitorul pentru mult timp de acum înainte. Avem șansa să definitivăm marele proiect al României moderne de a construi și consolida o națiune română europeană, în cadrul unei democrații occidentale. Putem să facem acest lucru doar dacă statul român este eficient și respectat, iar eficiența și respectul se câștigă atunci când toate instituțiile statului garantează și promovează la cel mai ridicat nivel libertatea individului, demnitatea umană şi bunăstarea economică şi socială.

Bunăstarea și siguranța națiunii române europene, precum și protejarea valorilor democrației occidentale în România reprezintă proiectul nostru de țară pentru care trebuie să lucrăm în mod constant și neobosit.

Avem o obligație morală atât față de români, cât și față de marii oameni de stat care au făurit, la timpul lor, națiunea română și statul român de a ne asigura că viziunea lor se consolidează prin dezvoltarea și modernizarea țării noastre, care și-a regăsit aspirațiile legitime alături de democrațiile occidentale,” a transmis Guvernul României, pe pagina de Facebook.

YouTube video

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

FOTO. Parcul Liniei din sectorul 6, în faza a doua. Este cel mai lung parc liniar din Europa

Parcul Liniei 2 din Sectorul 6 al Bucureștiului a fost inaugurat duminică, fiind a doua fază a acestui proiect ambițios. Amenajat de Primăria Sectorului...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Scrima românească, reprezentată la Paris! Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat concursul desfăşurat sâmbătă la turneul preolimpic de scrimă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă