23.1 C
Bucharest
Thursday, 21 September 2023
HomePoliticăCiolacu: Sper ca până pe 15 decembrie bugetul de stat şi al...

Ciolacu: Sper ca până pe 15 decembrie bugetul de stat şi al asigurărilor sociale să treacă de Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, speră ca proiectele bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe 2023 să treacă de Parlament până pe 15 decembrie.

“Bugetul urmează să intre în transparenţă, în şedinţa de Guvern şi pe urmă să fie înaintat Parlamentului. Eu sper, după cum am vorbit aseară cu domnul prim-ministru, ca până pe data de 15 decembrie bugetul de stat şi de asigurări sociale să treacă”, a afirmat Ciolacu, marţi, la Palatul Parlamentului.

El a precizat că deficitul bugetar va fi cel asumat în acordul cu Uniunea Europeană. “Deficitul este la fel şi pe ESA şi pe cash. Deficitul bugetar va fi respectat”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Pe de altă parte, liderul PSD a menţionat că impozitul pe locuinţe nu va creşte.

“În Parlament s-a hotărât un lucru foarte clar: ca în aceşti doi ani de zile să nu se aplice legea (modificările la Codul Fiscal privind impozitul pe locuinţe – n.r.), a venit şi o solicitare de la Asociaţia marilor municipii. (…) Nu se măreşte niciun impozit pe locuinţe”, a afirmat liderul PSD.

El şi-a reiterat opinia că nu toate proprietăţile trebuie impozitate la aceeaşi valoare.

“Cred că dacă ai proprietăţi de milioane de euro, plăteşti un impozit mai mare. S-a găsit soluţia că se făcea impozitarea după grila notarială când se făcea digitalizarea. Şi îmi menţin această părere, mai ales că cei care au trecut acest lucru în PNRR trebuie să vină în faţa cetăţenilor şi să explice cum au trecut acest lucru. Care era filosofia lor când au trecut aceste lucruri în PNRR? Eu sigur nu le-am trecut şi nici colegii mei, că erau la secretizare. (…)În primul rând trebuie să-şi facă datoria statul român şi să facă digitalizarea ANAF”, a explicat Ciolacu, adăugând, însă, că “în acest moment anul viitor nu se va introduce nicio taxă”.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic. Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.
Cele mai citite

Un bărbat din București și-a aruncat câinele de la etajul 5, după o ceartă cu soția

Miercuri, Serviciul pentru Protecția Animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a intervenit pentru a reține un individ de 62...

E naiv sau ticălos ministrul de Finanțe ? Acesta pare a crede că impozitele suplimentare din sistemul bancar nu vor fi suportate, de fapt,...

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a dat asigurări că românii nu vor avea credite mai scumpe după introducerea impozitului de 1% pe cifra de afaceri...

Rusia – Ucraina, ziua 675: Moscova susține că a doborât 19 drone ucrainene noaptea trecută

Rusia a doborât în cursul nopţii 19 drone aeriene ucrainene deasupra Mării Neagre şi a Peninsulei Crimeea anexată, precum şi alte trei în regiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies