9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCinci state membre ale UE au acceptat să primească migranţi de pe...

Cinci state membre ale UE au acceptat să primească migranţi de pe vasul Eleonore

“Suntem recunoscători acestor state membre pentru că, încă o dată, au intervenit şi cooperează pentru găsirea unei soluţii comune pentru persoanele aflate la bord”, a spus purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Tove Ernst.

După ce luni persoanele aflate la bord au debarcat în portul italian Pozzallo din Sicilia, Comisia Europeană va începe acum coordonarea procesului de relocare a lor, a adăugat ea, potrivit Agerpres. 

Nava Eleonore, aflată sub pavilion german, a primit luni permisiunea de a debarca 100 de migranţi în portul Pozzallo din Sicilia, a informat contul de Twitter Seegezwitscher, care furnizează informaţii de la bord.

Vasul intrase ilegal în apele teritoriale italiene, dar a primit în cele din urmă permisiunea poliţiei de frontieră italiene de a acosta.

În Italia sunt în vigoare legi aspre împotriva organizaţiilor care salvează migranţi, fiind prevăzute amenzi de până la un milion de euro pentru încălcarea ordinelor de a nu intra în apele naţionale.

Ministrul de interne Matteo Salvini, care a promovat legile, urmează să îşi piardă postul în câteva zile, când la Roma se va forma un nou guvern. Partidul Democrat, de centru-stânga, care a alcătuit o nouă coaliţie cu Mişcarea 5 Stele, în locul Ligii – formaţiunea de dreapta condusă de Salvini -, a anunţat deja că va relaxa sau chiar va abroga decretele privind migraţia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă