Inter are nevoie de un rezultat pozitiv pentru a merge mai departe la Mondialul Cluburilor.
Cristi Chivu (44 de ani) se pregătește de cel mai important meci de până acum ca antrenor al lui Inter Milano, în confruntarea decisivă cu River Plate din Grupa E a Mondialului Cluburilor.
Inter are patru puncte după două runde, la fel ca adversara din Argentina, dar meciul direct va stabili ordinea finală în grupă. Un succes i-ar garanta italienilor primul loc, iar o remiză ar fi suficientă pentru calificare, indiferent de rezultatul din celălalt joc al grupei, între Urawa Red Diamonds și Monterrey.
„Nu mai putem vorbi despre finala pierdută cu PSG”
Înaintea partidei, Chivu a transmis un mesaj clar echipei: „Avem mentalitatea potrivită, fiecare meci trebuie abordat cu seriozitate. Suntem într-o formă mai bună acum. Privim înainte, vom încerca ca de obicei să intrăm pe teren pentru a ne etala fotbalul”, a declarat acesta pentru site-ul oficial al clubului.
Tehnicianul român a fost întrebat și despre moralul jucătorilor, după înfrângerea drastică din finala Ligii Campionilor cu PSG, scor 0-5. „A trecut mai bine de o lună de la finala de la Munchen, nu mai putem vorbi despre asta în fiecare zi, altfel nu vom trece niciodată peste asta”, a spus Chivu, care a încercat să explice cum se gestionează intern acest eșec.
„Momentele proaste se pot întâmpla, dar este mai ușor să le depășești dacă ai alături un grup de oameni care te privesc în ochi”, a continuat Chivu, subliniind unitatea din vestiarul nerazzurrilor. „Această echipă are motivația și mentalitatea potrivite, ultimii ani sunt dovada acestui lucru”, a adăugat el.
Cu două rezultate pozitive deja obținute – o remiză cu Monterrey (1-1) și o victorie cu Urawa Red Diamonds (2-1) –, Inter este foarte aproape de accederea în optimile de finală. Duelul cu River Plate, programat pe 26 iunie, ora 04:00, va încheia grupa.
Clasamentul Grupei E:
- River Plate – 4p (3-1)
- Inter – 4p (3-2)
- Monterrey – 2p (1-1)
- Urawa – 0p (2-5)
Scenariile calificării pentru Inter:
- Victorie: calificare de pe primul loc.
- Remiză: calificare sigură, locul depinde de rezultatul Monterrey – Urawa.
- Înfrângere: calificare doar dacă Monterrey nu bate pe Urawa.
„Trebuie să ne suflecăm mânecile și să mâncăm niște rahat… Trebuie să mestecăm, să ne privim în oglindă și să acceptăm că asta trebuie să facem”, a mai spus Chivu, într-un moment de sinceritate care a stârnit reacții pe rețelele sociale.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!