20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalChina spune că vrea ca “reunificarea” cu Taiwanul să fie pașnică

China spune că vrea ca “reunificarea” cu Taiwanul să fie pașnică

Preşedintele chinez Xi Jinping a promis să realizeze o “reunificare” paşnică a Chinei continentale cu Taiwanul, fără să menţioneze direct recurgerea la forţă, după o săptămână de tensiuni crescute cu insula revendicată de Beijing, ceea ce a suscitat îngrijorări pe plan internaţional, relatează Reuters.

Taiwanul, condus de un guvern democratic ales, a constituit obiectul unor presiuni militare şi politice din partea Beijingului în dorinţa de a-şi impune suveranitatea asupra insulei, dar Taipeiul s-a angajat să-şi apere libertatea şi susţine că numai poporul taiwanez poate să-şi decidă viitorul, scrie Agerpres.

Într-un discurs rostit la Palatul Adunării Populare din Beijing, Xi Jinping a declarat că poporul chinez are o “tradiţie glorioasă” în a se opune separatismului.

“Separatismul independentist al Taiwanului este cel mai mare obstacol în calea reunificării patriei şi cel mai grav pericol ascuns pentru renaşterea naţională”, a afirmat preşedintele chinez cu ocazia aniversării revoluţiei care a răsturnat ultima dinastie imperială în 1911.

O “reunificare” paşnică corespunde cel mai bine intereselor Taiwanului, iar China îşi va apăra suveranitatea şi unitatea, a adăugat Xi.

“Nimeni nu ar trebui să subestimeze hotărârea neclintită, voinţa fermă şi capacitatea puternică a poporului chinez de a-şi apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, a declarat Xi Jinping. “Sarcina istorică de reunificare completă a patriei trebuie îndeplinită şi va fi cu siguranţă”, a adăugat şeful statului chinez.

Aviaţia militară chineză a efectuat în decurs de patru zile consecutiv incursiuni în Zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) a Taiwanului începând cu 1 octombrie, implicând aproape 150 de avioane. Xi nu a menţionat acele zboruri în discursul său.

Taiwanul, cu o populaţie de 23 milioane de persoane, se bucură de un sistem politic democratic. Teritoriul insular este condus din 1945 de un regim (“Republica Chinei”) care s-a retras aici după victoria comuniştilor în China continentală în 1949, la finalul războiului civil chinez. Republica Populară Chineză, cu capitala la Beijing şi condusă de Partidul Comunist, consideră insula drept o parte integrantă a teritoriului său.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă