17.1 C
București
sâmbătă, 20 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internaționalChina lansează planul cincinal 2026-2030: prioritate pe AI și semiconductori

China lansează planul cincinal 2026-2030: prioritate pe AI și semiconductori

Congresul Național al Poporului, parlamentul Chinei, a aprobat joi un nou plan cincinal pentru perioada 2026-2030, care solicită accelerarea dezvoltării tehnologiilor cheie, printre care semiconductori și inteligența artificială (AI), potrivit dpa.

Documentul a fost adoptat la sesiunea de închidere a reuniunii legislative anuale și prioritizează sectoare precum robotica și biotehnologia, ca parte a eforturilor Chinei de a-și consolida capacitățile tehnologice.

Planurile cincinale sunt considerate cele mai importante programe de politică economică ale guvernului chinez și indică industriile care vor primi sprijin special și obiectivele economice ale țării pentru următorii cinci ani, explică dpa.

Creșterea cheltuielilor pentru cercetare și economia digitală

Conform planului, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare vor crește anual cu peste 7%, iar China își propune ca ponderea economiei digitale în producția totală să ajungă la 12,5% până în 2030, față de 10,5% în ultimii ani.

Planul identifică tehnologii strategice pe termen lung, printre care:

  • fuziunea nucleară
  • tehnologiile cuantice
  • călătoriile în spațiu
  • interfețele creier-computer, care permit transmiterea directă a semnalelor de la creier către mașini sau computere.

Obiective sociale și reducerea dependenței de tehnologie străină

Planul cincinal include și măsuri pentru stimularea consumului și îmbunătățirea calității vieții, vizând probleme structurale precum îmbătrânirea populației și cererea internă mai slabă.

Beijingul urmărește de ani buni să reducă dependența de tehnologia străină, în contextul restricțiilor la export impuse de SUA și al concurenței tot mai intense în domeniile AI și semiconductorilor.

Observatorii consideră programul ca fiind o continuare a politicii industriale anterioare, deși unii economiști avertizează că un sprijin guvernamental puternic ar putea crea supracapacitate.

Congresul Național al Poporului, alcătuit din aproape 2.800 de delegați, se întrunește o dată pe an la Beijing. Membrii nu sunt aleși prin vot liber, iar deciziile politice sunt, de regulă, considerate a fi convenite anterior în cadrul Partidului Comunist, amintește dpa.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă