14.7 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăInternaționalChina condamnă doi foști miniștri ai apărării la pedepse capitale suspendate pentru...

China condamnă doi foști miniștri ai apărării la pedepse capitale suspendate pentru corupție

Doi foști miniștri ai apărării din China au fost condamnați la pedeapsa cu moartea cu suspendare pentru acuzații de corupție, potrivit presei de stat.

Un tribunal militar i-a condamnat joi pe Wei Fenghe și Li Shangfu la moarte cu amânare pe doi ani. În practică, această formă de sentință înseamnă că pedeapsa poate fi comutată în închisoare pe viață după doi ani, fără posibilitatea reducerii pedepsei sau a eliberării condiționate, relatează agenția Xinhua.

Cei doi au fost găsiți vinovați de luare de mită, iar toate bunurile lor au fost confiscate.

Anunțul vine în contextul unei campanii extinse anticorupție în sectorul militar chinez, în urma căreia mai mulți oficiali de rang înalt au fost înlăturați în ultimele luni.

Wei Fenghe a ocupat funcția de ministru al apărării între 2018 și 2023, fiind înlocuit de Li Shangfu în martie 2023. Mandatul lui Li a fost însă scurt, acesta fiind demis în octombrie 2023, la două luni după ce dispăruse brusc din spațiul public, alimentând speculații privind destituirea sa.

Potrivit unor informații citate de Xinhua și preluate de Reuters, ancheta asupra lui Li Shangfu a indicat că ar fi primit „sume uriașe de bani” sub formă de mită și ar fi oferit, la rândul său, foloase necuvenite altor persoane. De asemenea, acesta este acuzat că nu și-ar fi îndeplinit responsabilitățile politice și că ar fi urmărit obținerea de beneficii personale.

CITEȘTE ȘI – Eurostat: Supraaglomerare ridicată în închisorile din UE. România, pe locul 6

În cazul lui Wei Fenghe, ancheta deschisă în 2023 ar fi stabilit că a acceptat „o sumă mare de bani și bunuri de valoare” și că ar fi facilitat avantaje necuvenite în numiri din structurile de personal.

Președintele Xi Jinping a făcut în februarie o referire rară la epurările din armată, afirmând că aceasta a „trecut printr-o transformare profundă în lupta împotriva corupției”.

De la venirea sa la putere, Xi Jinping a lansat mai multe campanii anticorupție de amploare, criticate de unii observatori care susțin că acestea ar fi fost folosite și pentru eliminarea unor rivali politici.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Djokovic, obligat să lupte pentru Torino! Situația neobișnuită care i-a surprins pe americani

Novak Djokovic, în vârstă de 39 de ani, se află într-o situație neobișnuită în finalul sezonului 2026, fiind nevoit să acumuleze puncte la turneele...

FCSB pierde teren în lupta pentru Stanciu! Salariul uriaș cu care Universitatea Cluj l-ar fi convins să semneze

Nicolae Stanciu ar fi ajuns la un acord cu Universitatea Cluj pentru un transfer în ianuarie 2027, iar presa locală susține că internaționalul român...

Luca Niculescu dă asigurări că Pilonul 2 de pensii va rămâne în forma actuală

Premierul Luca Niculescu a dat asigurări, miercuri dimineață, că Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat și că banii acumulați nu vor fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă