32.7 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăMediuChina, cel mai mare producător de plastic din lume

China, cel mai mare producător de plastic din lume

Șapte țări au produs două treimi din cele mai utilizate patru tipuri de plastic în 2024, potrivit unui nou raport realizat de consultanța britanică în mediu Eunomia și grupul de cercetare în domeniul climei și energiei Zero Carbon Analytics, scrie AFP.

Dar China se află într-o categorie aparte, producând la fel de mult plastic cât următoarele șase țări la un loc, arată datele publicate.

Aceste cifre au fost făcute publice în contextul în care 184 de țări se reunesc la Geneva pentru a negocia un tratat global istoric privind combaterea poluării cu plastic.

Studiul realizat de Eunomia și Zero Carbon Analytics s-a concentrat pe producția celor mai răspândite polimeri virgini: polietilenă (PE), polipropilenă (PP), polietilen tereftalat (PET) – utilizat frecvent pentru sticle – și polistiren (PS).

În 2024, China a fost responsabilă pentru 34% din producția mondială a acestor patru polimeri, mult peste Statele Unite (13%) și Arabia Saudită (5%).

Urmează Coreea de Sud (tot 5%), India (4%), Japonia (3%) și Germania (2%).

CITEȘTE ȘI – Japonia atinge cea mai ridicată temperatură din istorie: 41,2°C, după o lună iunie record

Potrivit unui studiu anterior realizat de furnizorul de date energetice Wood Mackenzie, producția de plastic este concentrată într-un număr restrâns de companii gigant, unele de stat.

În 2021, doar 18 companii la nivel mondial produceau peste jumătate din polimerii de plastic ai planetei.

Cel mai mare producător global este Sinopec, compania petrolieră și chimică de stat a Chinei, care produce 5,4% din plasticul mondial, potrivit Wood Mackenzie.

Urmează gigantul american ExxonMobil (5%), compania chimică LyondellBasell (4,5%), colosul petrolier Saudi Aramco (4,3%) și PetroChina (4,2%).

Printre principalii producători europeni se numără Ineos din Marea Britanie (2,8% – locul 7), Borealis din Austria (2,3% – locul 10) și TotalEnergies din Franța (2% – locul 11).

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Italia și Franța înăspresc controalele la granițele cu Spania

Roma a propus suspendarea temporară a Spaniei din zona Schengen, inițiativă susținută de Finlanda și DanemarcaValul masiv de migrație care a dus în această...

Criza migrației la granița Spaniei. Mii de persoane au părăsit deja Ceuta și Melilla, în timp ce autoritățile întăresc securitatea

O parte dintre migranții care au trecut în ultimele două zile din Maroc în enclavele spaniole Ceuta și Melilla s-au întors deja în țara...

CNAIR: Restricțiile de circulație pe Valea Oltului se prelungesc până la finalul lunii august

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat prelungirea restricțiilor de circulație pe Valea Oltului, pe DN7, în perioada 1–31 august 2026.Măsura...
Ultima oră
Pe aceeași temă