Încrederea analiștilor financiari în evoluția economiei românești s-a deteriorat semnificativ în luna iunie, pe fondul unei perspective tot mai apăsătoare de stagnare economică și inflație persistentă
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Asociația CFA România, Indicatorul de Încredere Macroeconomică a înregistrat o scădere abruptă de aproape 15 puncte, coborând la doar 29,9, un nivel considerat de specialiști ca fiind compatibil cu intrarea în recesiune.
Atât percepțiile privind starea actuală a economiei, cât și așteptările pentru următoarele 12 luni au fost afectate. Componenta privind anticipațiile a scăzut cu 16 puncte, ajungând la 25, în timp ce percepția asupra condițiilor curente s-a redus la 39,7 puncte, în scădere cu 12,8 puncte față de luna mai.
Estimările privind evoluția economiei sunt rezervate: creșterea economică pentru anul 2025 este prognozată la o medie de doar 0,9%, o valoare redusă care reflectă îngrijorarea privind efectele noilor măsuri fiscale și instabilitatea internă. În plus, unii participanți la sondaj consideră că România ar putea intra în recesiune, mai ales în contextul în care presiunile inflaționiste se mențin ridicate.
Inflația anticipată pentru iulie 2026 este estimată la 5,35%, în creștere față de luna anterioară. Previziunile au fost formulate, înainte de prezentarea finală a pachetului fiscal, pe fondul unor mesaje contradictorii venite din partea autorităților, privind menținerea cotei standard de TVA.
„Ne confruntăm cu o combinație foarte periculoasă: așteptări de recesiune suprapuse peste o inflație alimentată de majorări de taxe indirecte. Aceasta este consecința unei politici fiscale pro-ciclice implementate în ultimii ani”, avertizează Adrian Codirlaşu, președintele Asociației CFA România.
Leul, de asemenea, este văzut ca vulnerabil în perioada următoare. Aproximativ 82% dintre analiști prevăd o depreciere a monedei naționale în următorul an. Media cursului estimat pentru următoarele șase luni este de 5,0961 lei pentru un euro, iar pentru următoarele 12 luni, de 5,1453 lei/euro.
În ceea ce privește piața imobiliară, 52% dintre respondenți anticipează o stagnare a prețurilor locuințelor în orașe, în timp ce 35% se așteaptă la scăderi. Două treimi dintre analiști consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce restul le consideră corecte în raport cu situația economică.
Pe partea fiscală, estimările privind deficitul bugetar pentru 2025 indică o ușoară scădere, la o medie de 7,5% din PIB. Cu toate acestea, datoria publică este prognozată să continue să crească, ajungând la 60% din PIB în următoarele 12 luni, un prag critic care poate pune presiune suplimentară asupra ratingurilor de țară și asupra costurilor de finanțare.
Sondajul CFA România a fost realizat în ultima săptămână din iunie, într-un context în care incertitudinile politice și economice, coroborate cu așteptările privind modificările fiscale, influențează în mod negativ percepția investitorilor și analiștilor asupra direcției în care se îndreaptă economia națională.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube