Judecฤtorii Tribunalului Constanลฃa au admis, luni, cererea de reabilitare judecฤtoreascฤ formulatฤ de Mircea Bฤsescu, fratele fostului preลedinte Traian Bฤsescu.
Mircea Bฤsescu a fost eliberat condiลฃionat din penitenciar รฎn 2017, dupฤ ce รฎn 2016 fusese condamnat la patru ani de รฎnchisoare pentru trafic de influenลฃฤ.
โAdmite cererea de reabilitare judecฤtoreascฤ formulatฤ de petentul Bฤsescu Mircea. Constatฤ intervenitฤ reabilitarea judecฤtoreascฤ a petentului Bฤsescu Mircea din pedeapsa aplicatฤ prin sentinลฃa penalฤ nr. 5/08.01.2016 a Tribunalului Constanลฃa, pronunลฃatฤ รฎn dosarul nr. 5412/118/2014, definitivฤ prin Decizia Penalฤ nr. 711/16.06.2016 a Curลฃii de Apel Constanลฃa. Dupฤ rฤmรขnerea definitivฤ a hotฤrรขrii de reabilitare se va face menลฃiune despre aceasta pe sentinลฃa penalฤ prin care s-a pronunลฃat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea. (…) Cu contestaลฃie รฎn termen de 10 zile de la comunicare. Pronunลฃatฤ รฎn ลedinลฃฤ publicฤ, azi 30.09.2024″, se aratฤ รฎn soluลฃia pe scurt datฤ de judecฤtori.
Decizia instanลฃei nu este definitivฤ.
Pentru ce a fost condamnat fratele preศedintelui
Mircea Bฤsescu a fost implicat รฎntr-un caz extrem de mediatizat. El a fost condamnat la patru ani de รฎnchisoare pentru trafic de influenศฤ, fiind acuzat cฤ a primit suma de 250.000 de euro pentru a interveni รฎntr-un proces รฎn care era implicat Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial. Mircea Bฤsescu ar fi lฤsat sฤ se creadฤ cฤ poate influenศa magistraศii pentru a obศine o soluศie favorabilฤ รฎn cazul acestuia.
Dosarul a inclus ศi condamnarea unui fost lider al Partidului Democrat Liberal (PDL) pentru complicitate la trafic de influenศฤ.
Sentinศa a avut un impact semnificativ asupra imaginii publice a familiei Bฤsescu.