8.5 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăInternaționalCei trei ostatici israelieni uciși din greșeală aveau un steag alb asupra...

Cei trei ostatici israelieni uciși din greșeală aveau un steag alb asupra lor

Cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Fâşia Gaza purtau un steag alb înainte ca armata israeliană să deschidă focul asupra lor, relevă datele preliminare ale anchetei, potrivit unui responsabil militar israelian citat sâmbătă de Reuters, preluat de agerpres.ro.

Incidentul s-a petrecut într-o zonă de lupte intense unde militanţii grupării palestiniene Hamas acţionau în haine civile şi foloseau tactici diversioniste, menţionează acelaşi oficial.

Conform acestuia, un soldat israelian a observat ostaticii care au apărut la o distanţă de câteva zeci de metri de trupele israeliene în zona Shejaiya. „Erau toţi fără cămăşi şi aveau un băţ cu o ţesătură albă agăţată de acesta. Dar soldatul se simte ameninţat şi deschide focul. El spune că sunt terorişti, iar atunci trupele deschid de asemenea focul, iar doi ostatici sunt ucişi instantaneu”, explică sursa citată.

Cel de-al treilea ostatic a fost rănit şi a reuşit să se retragă într-o clădire din apropiere, de unde a cerut ajutor vorbind în limba ebraică. Comandantul batalionului a ordonat imediat oprirea focului, dar cu toate acestea s-a tras din nou asupra locului unde se afla cel de-al treilea ostatic, care în cele din urmă a murit şi el, mai precizează responsabilul militar, care consideră că soldaţii israelieni au încălcat în această situaţie regulile de angajament militar.

Cei trei ostatici au fost răpiţi de combatanţii Hamas pe 7 octombrie în timpul incursiunii acestei grupări islamiste în sudul Israelului, acţiune ce a condus la represaliile armatei israeliene, care desfăşoară acum o ofensivă terestră în interiorul Fâşiei Gaza.

VIDEO. Armata israeliană a ucis trei ostatici din greșeală

Armata israeliană a ucis din greșeală trei ostatici deținuți în Gaza de Hamas în timpul unui incident care este “în curs de examinare”, a declarat vineri (15 decembrie) purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari. El i-a numit pe doi dintre ostatici ca fiind Yotam Haim și Samer Al-Talalka. Cel de-al treilea a fost identificat ulterior de armata israeliană ca fiind Alon Shamriz.

Armata a declarat că ostaticii au fost uciși în timpul luptelor cu militanții din Gaza și a transmis condoleanțe familiilor, afirmând totodată că va exista “transparență totală” în ancheta privind incidentul.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Leclerc, dezamăgit după ratarea titlului constructorilor: „Doare!”. Mesaj special pentru Sainz

Charles Leclerc a avut o performanță remarcabilă în ultima cursă a sezonului, dar aceasta nu a fost suficientă pentru a aduce echipei Ferrari titlul...

Oracle finalizează în România o tranzacție globală de 28,3 miliarde de dolari

Aceasta este cea mai mare achiziție din istoria companiei americane Gigantul american Oracle, al doilea mare producător de software la nivel mondial după Microsoft, a...

Perspectivele economice pentru T4 sunt pesimiste, în ciuda creșterii moderate a PIB-ului

Produsul intern brut (PIB) al României a înregistrat o creștere de 0,8% în primele trei trimestre ale anului 2024, susținută în principal de consum,...
Ultima oră
Pe aceeași temă