24.6 C
București
marți, 7 iulie 2026
AcasăEconomieCea mai mare pensie din România depășește suma de 15.000 de lei

Cea mai mare pensie din România depășește suma de 15.000 de lei

În 2024, pensionarii din România au avut parte de o mărire a veniturilor, iar vestea a fost primită cu brațele deschise de către bătrânii din țara noastră. Cu toate acestea, un pensionar a reușit să atingă suma extraordinară de 19.000 de lei, fiind și cea mai mare pensie de la noi din țară.

Potrivit Casei Naționale de Pensii, în luna februarie 2024, pensia medie în România a fost de 2.290 de lei, echivalentul a 450 de euro. Chiar și așa, un român a încasat 19.000 de lei net, bani în mână, fiind o pensie obținută pe bună dreptate, pe baza contribuțiilor de-a lungul anilor.

De altfel, avem și cea mai mare pensie din România, cu suma brută de 108.627 de lei. Conform legii se aplică un impozit de 10% pentru suma care depăşeşte 2.000 de lei. Astfel, în acest caz, se scad 2.000 de lei, iar suma impozabilă este de 106.627 de lei. După impozitare, pensionarul rămâne cu 95.965 lei, echivalentul a 19.000 de euro.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Percheziții în Ialomița după suspiciuni de pescuit ilegal, mascat drept cercetare științifică

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat aproximativ 15 kilograme de pește din diverse specii, alte 19 kilograme de sturionPolițiștii au descins, marți, în 12...

Summit NATO la Ankara: aliații promit investiții record în apărare pentru a consolida relația cu SUA

Reuniunea are loc la Palatul Prezidențial din Ankara, la un an după ce membrii NATO au convenit să majoreze investițiile în securitate până la...

Percheziții în Ialomița după suspiciuni de pescuit ilegal, mascat drept cercetare științifică

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat aproximativ 15 kilograme de pește din diverse specii, alte 19 kilograme de sturionPolițiștii au descins, marți, în 12...
Ultima oră
Pe aceeași temă