18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialEducațieCe se întâmplă cu majorarea salariilor profesorilor. Anunțul ministrului Educației

Ce se întâmplă cu majorarea salariilor profesorilor. Anunțul ministrului Educației

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, luni, că va cere la rectificarea bugetară toate fondurile necesare pentru creşterea salariilor din sistem, aşa cum s-a agreat după grevă, precum şi pentru punerea în aplicare a prevederilor Legilor Educaţiei care au termen luna septembrie.

“Vom cere (la rectificarea bugetară) toate fondurile necesare pentru creşterea salariilor, aşa cum a fost ea agreată după perioada grevei, prin ordonanţă de urgenţă. De asemenea, vom cere toate sumele ce decurg din măsurile din Legile Educaţiei care vor intra în aplicare din luna septembrie, în aşa fel încât tot ceea ce înseamnă funcţionarea sistemului de învăţământ să se desfăşoare în bune condiţii”, a explicat Deca.

Oficialul a menţionat că a avut repetate discuţii la Ministerul Finanţelor şi va face toate demersurile necesare.

“M-am angajat şi mă angajez în continuare să lupt atât pentru o finanţare corespunzătoare, cât şi pentru salarii decente şi motivante pentru cadrele didactice”, a adăugat Ligia Deca.

Potrivit acesteia, încă se fac calcule privind fondurile necesare pentru aplicarea acestor măsuri.

“Urmează să avem o adresă oficială către Ministerul Finanţelor, facem încă o serie de calcule, există zone unde, de exemplu, nu au existat estimări centralizate, dacă ne referim, de exemplu, la decontarea navetei cadrelor didactice care acum se regăseşte în bugetul Ministerului Educaţiei, până acum era la autorităţile publice locale. Avem un termen până la finele acestei săptămâni să avem o adresă oficială către Ministerul Finanţelor”, a precizat ministrul Educaţiei. 

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă