20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieCe au discutat liderii sindicali din Educație cu reprezentanții Guvernului, la începutul...

Ce au discutat liderii sindicali din Educație cu reprezentanții Guvernului, la începutul acestei săptămâni

Conducerile federațiilor sindicale reprezentative din învățământ (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală “Alma Mater”) au avut, ieri, o discuție, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Guvernului.

Din partea Executivului, la discuții au participat: premierul Marcel Ciolacu, vice-premierul Marian Neacșu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu și secretarii de stat Daniela Pescaru (Ministerul de Finanțe) și Gigel Paraschiv (Ministerul Educației).

“Cele mai importante probleme abordate în cadrul acestei întâlniri au fost următoarele:

1. Eliminarea inechităților salariale pentru cei care ocupă funcții de conducere,

îndrumare și control, funcțiile didactice auxiliare de conducere și pentru personalul administrativ.

Reprezentanții Guvernului României au agreat ca propunerile rezultate în urma discuțiilor avute între reprezentanții federațiilor sindicale din educație și Ministerul Educației să se regăsească într-un proiect de act normativ, care urmează să fie adoptat în perioada imediat următoare.

2. În ceea ce privește salarizarea în învățământ de la data de 1 ianuarie 2024, chiar dacă legea salarizării nu va fi finalizată și adoptată până la acea dată, angajamentul premierului Marcel Ciolacu este că se va găsi soluția să se acorde o majorare salarială, așa cum s-a angajat Guvernul atât prin acte normative, cât și prin declarații oficiale.

Săptămâna viitoare se vor definitiva toate calculele financiare și se va lua o decizie, care urmează să fie transpusă într-un act normativ, având în vedere că, fără acesta, nu pot fi cuprinse sumele suplimentare necesare în Legea bugetului de stat pentru anul 2024”, se precizează într-o adresă obținută de “România liberă”, semnată de președinții celor trei federații sindicale și transmisă membrilor din teritoriu.

În documentul citat se mai menționează că tot în cadrul întâlnirii, reprezentanții angajaților din Educație au primit asigurări că nu vor fi probleme în ceea ce privește plata salariilor până la finalul acestui an.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă