20.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSocialJustițieCCR își reînnoiește componența: trei noi judecători au depus jurământul

CCR își reînnoiește componența: trei noi judecători au depus jurământul

Odată cu reînnoirea parțială a Curții, proces prevăzut la fiecare trei ani, când se schimbă o treime dintre membri, urmează alegerea unui nou președinte

Curtea Constituțională intră într-o nouă etapă de mandat, odată cu depunerea jurământului de către cei trei judecători nou-numiți: Dacian Cosmin Dragoș, Csaba Asztalos și Mihai Busuioc. Ceremonia a avut loc duminică, în prezența președintelui României, Nicușor Dan, a șefului Senatului și a vicepreședintelui Camerei Deputaților, Raluca Turcan, care l-a înlocuit pe Sorin Grindeanu, absent de la eveniment.

Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar și expert în administrație publică, vine în locul Liviei Stanciu, fiind numit de președintele țării. Csaba Asztalos, fost președinte al Consiliului pentru Combaterea Discriminării, a fost susținut de coaliția de guvernare și votat de Camera Deputaților. Mihai Busuioc, cu experiență la conducerea Curții de Conturi, a fost desemnat de Senat, în locul fostului președinte CCR, Marian Enache.

Odată cu reînnoirea parțială a Curții, proces prevăzut la fiecare trei ani, când se schimbă o treime dintre membri, urmează alegerea unui nou președinte. Legea impune ca acest vot intern, secret, să aibă loc în maximum cinci zile. Fiecare grupă de judecători (numiți de Președinție, Senat și Camera Deputaților) poate avansa câte o candidatură, iar președintele va fi desemnat cu votul majorității colegilor.

Dacă nici un candidat nu obține majoritatea în primul tur, votul va continua într-o a doua rundă, în care intră primii doi clasați. Dacă toți obțin același număr de voturi, se apelează la tragerea la sorți.

CCR funcționează cu nouă judecători, desemnați pentru mandate unice de câte nouă ani. Toți trebuie să aibă o vechime juridică de cel puțin 18 ani și nu pot deține nici o altă funcție, cu excepția celei didactice, în învățământul juridic superior.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Trump: SUA și Iranul au convenit să poarte noi discuții, însă armistițiul „s-a încheiat”

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite au convenit să continue negocierile cu Iranul, însă a reiterat că armistițiul dintre cele...

Furtuni de praf puternice au lovit China și Statele Unite în 2025, arată un raport al ONU

China și sudul Statelor Unite au fost afectate anul trecut de unele dintre cele mai puternice furtuni de nisip și praf din ultimele decenii,...

Ciocniri violente la Liov pe fondul recrutării militare. Autoritățile ucrainene au deschis anchete

Autoritățile ucrainene au deschis joi anchete după incidentele violente produse la Liov, unde un grup de persoane a atacat ofițeri responsabili cu recrutarea militară.Potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă