Odată cu decizia CCR, legea se întoarce în Parlament, pentru a fi reanalizată și modificată, în acord cu observațiile Curții
Curtea Constituțională a decis, marți, să oprească aplicarea legii care stabilea noi reguli pentru retragerea sumelor din fondurile de pensii private, după ce a admis sesizările depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție și de AUR. Actul normativ prevedea limitarea retragerii inițiale la 30% din economiile acumulate la pensionare, cu plata diferenței în rate lunare, pe o perioadă de până la opt ani.
Judecătorii constituționali au analizat proiectul în mai multe rânduri, amânând pronunțarea în 5 și 12 noiembrie. Legea trecuse de Parlament la începutul lunii octombrie, stabilind și o excepție pentru pacienții cu boli oncologice, care ar fi putut încasa integral suma din conturile Pilonului II sau III.
Atât ICCJ, cât și AUR au contestat prevederile, însă argumentele lor au vizat direcții diferite. Instanța supremă a susținut că limitarea accesului la banii din conturile individuale afectează dreptul de proprietate, întrucât fondurile acumulate „sunt proprietatea participanților, nu a statului sau a administratorilor”. Potrivit judecătorilor, intervenția legislativă „nu are un scop legitim clar și nici o compensare adecvată”, ceea ce o transformă într-o formă de „privare de proprietate nejustificată”.
ICCJ a contestat și faptul că plata pensiilor nu ar mai fi fost făcută de administratorii fondurilor, subliniind că participanții „și-au construit economiile în baza unui cadru legal care garanta caracterul privat al activelor”. În plus, instanța a atras atenția că argumentele Guvernului – valurile de pensionare după 2030 și creșterea sumelor din fonduri – nu indică existența unei probleme reale care să justifice restrângerea drepturilor.
AUR, de cealaltă parte, a criticat vehement legea, afirmând că modificările „subminează încrederea românilor în propriile economii”. „Ceea ce vedem este o încălcare vădită a încrederii românilor și o preluare ilegitimă a controlului asupra sumelor economisite în Pilonul II și III”, au transmis reprezentanții partidului. Ei au susținut că beneficiarii reali ar fi administratorii fondurilor, care ar încasa comisioane mai mari, dar și statul, „aflat în căutare de resurse pentru un sistem public de pensii tot mai împovărat”.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube