22.5 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiCCR amână pentru 8 octombrie decizia privind pensiile speciale ale magistraților

CCR amână pentru 8 octombrie decizia privind pensiile speciale ale magistraților

Curtea Constituțională a României a decis miercuri să amâne pronunțarea pe mai multe sesizări de neconstituționalitate, inclusiv cea privind pensiile de serviciu ale magistraților.

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au hotărât la începutul lunii septembrie să trimită la CCR o sesizare prin care contestă legea referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.

Potrivit surselor din cadrul instanței supreme, argumentele invocate vizează posibila încălcare a Constituției, atât în ceea ce privește principiul statului de drept, cât și în privința condițiilor în care Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect legislativ.

Deciziile CCR din ședința de miercuri

Curtea Constituțională a anunțat că a luat următoarele decizii:

  • Legea pensiilor de serviciu ale magistraților – amânare pronunțare pentru 8 octombrie;
  • Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății – amânare 8 octombrie;
  • Legea privind redresarea și eficientizarea resurselor publice – amânare 8 octombrie;
  • Legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome – respingere obiecții;
  • Legea de modificare a OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – amânare 8 octombrie.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Avertizare MAE pentru românii care merg în Italia: risc ridicat de incendii în Sardinia și Sicilia

Autoritățile române îi sfătuiesc pe turiști să evite deplasările în zonele afectate sau în cele unde există pericol iminent de incendiuMinisterul Afacerilor Externe a...

Ziar iranian publică o listă cu lideri occidentali vizați de „răzbunare”, după moartea lui Ali Khamenei

Publicația iraniană a însoțit mesajul cu un infografic în care apar fotografiile a 13 lideri politiciUn cotidian apropiat de cercurile ultraconservatoare din Iran a...

Nicușor Dan convoacă liderii fostei coaliții la Cotroceni pentru noi negocieri privind criza politică

Președintele Nicușor Dan i-a invitat luni, de la ora 9.00, la Palatul Cotroceni pe liderii fostei coaliții de guvernare pentru noi discuții privind depășirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă