24.8 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăSocialMeteoCaniculă în România. Cod roșu de temperaturi extreme și maxime de până...

Caniculă în România. Cod roșu de temperaturi extreme și maxime de până la 40 de grade

România intră într-o perioadă cu temperaturi foarte ridicate, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, potrivit avertizărilor meteorologice valabile în intervalul 26–29 iunie.

Meteorologii au emis coduri galben, portocaliu și roșu de caniculă, pe măsură ce valul de căldură se intensifică de la o zi la alta.

Vineri, între orele 10:00 și sâmbătă dimineață, codul galben este în vigoare pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul Banatului și sudul și estul Transilvaniei.

În aceste regiuni, temperaturile maxime vor ajunge până la 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități în unele zone.

În același interval, Crișana, Maramureșul, nordul Banatului și nordul, vestul și centrul Transilvaniei se află sub cod portocaliu, unde temperaturile vor urca până la 37 de grade.

Cod roșu în vestul și nordul țării

Cele mai severe condiții sunt estimate pentru perioada 28–29 iunie. Atunci intră în vigoare un cod roșu de caniculă pentru Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei.

În aceste regiuni, maximele vor ajunge frecvent la 35–38 de grade, iar izolat pot atinge 40 de grade, valori apropiate de recordurile climatologice ale lunii iunie.

Specialiștii avertizează că disconfortul termic va fi foarte ridicat, iar nopțile vor rămâne tropicale.

Sâmbătă și duminică, valul de căldură se va extinde și în alte zone ale țării. În Câmpia de Vest sunt estimate temperaturi de până la 39 de grade, iar minimele nocturne se vor situa între 17 și 23 de grade.

Bucureștiul se apropie de 39 de grade

Capitala va traversa, la rândul său, un episod prelungit de caniculă în perioada 26–30 iunie.

Vineri sunt prognozate temperaturi maxime de 34–35 de grade, iar sâmbătă valorile se vor menține între 32 și 34 de grade.

Duminică, mercurul din termometre va urca până la aproximativ 36 de grade, iar noaptea va fi tropicală.

Luni și marți, temperaturile vor ajunge la 38–39 de grade, în condițiile unui disconfort termic accentuat și ale unui indice temperatură-umezeală peste pragul critic.

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne peste mediile climatologice și în următoarele patru săptămâni. Valul de căldură care a afectat recent vestul Europei își face astfel simțită prezența și în România.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Plecare de la FCSB, dar nu rămâne liber mult timp! Daniel Graovac negociază deja cu mai multe cluburi

Daniel Graovac a confirmat că analizează mai multe oferte după despărțirea de FCSB și spune că va lua o decizie privind viitorul său în...

Răsturnare incredibilă de situație! Ecuador scrie istorie, iar Germania pierde la finalul grupei

Ecuador a învins Germania cu 2-1 și s-a calificat în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial pentru prima dată după 20 de ani, în timp...

Despărțire surprinzătoare la FCSB! Alexandru Pantea pleacă în străinătate

Alexandru Pantea va evolua în sezonul viitor în Grecia, după ce FCSB a decis să îl împrumute, mutarea urmând să includă și o opțiune...
Ultima oră
Pe aceeași temă